* compania cu pricina se cheamă "Fonduri Structurale and Management Consulting" şi va furniza servicii de asistenţă tehnică autorităţilor centrale din sistemul de management al instrumentelor structurale * ministerul a încheiat la nivel naţional contracte similare cu alte 38 de firme şi asocieri bugetul total disponibil fiind de 7,7 milioane de euro fără TVA
O firmă din Brăila este liderul unei asocieri declarată câştigătoare în lotul experţilor care vor acorda sprijin Guvernului, în sensul de a verifica cererile de finanţare şi rambursare pentru proiecte UE. Este vorba despre SC "Fonduri Structurale and Management Consulting" SRL, menţionată pe lista operatorilor cu care Ministerul Fondurilor Europene a încheiat acord cadru de asistenţă tehnică pentru asigurarea unor experţi care să vină în sprijinul autorităţilor din sistemul de management al instrumentelor structurale.
Potrivit ministerului, experţii privaţi vor avea rolul de a evalua rapid cererile de aprobare a proiectelor pentru fonduri europene şi solicitările de rambursare a banilor, iar Guvernul îi va plăti, conform documentaţiei oficiale, timp de doi ani cu 280 euro pe zi, atât din surse UE, dar şi de la buget.
De altfel, chiar ministrul fondurilor europene Eugen Teodorovici a explicat în cea mai recentă şedinţă de Guvern că a impus termene foarte strânse şi că a rugat funcţionarii din autorităţile de management şi miniştrii să planifice numărul sau nevoia de experţi astfel încât, până la finalul lunii iulie, maximum jumătatea lunii august, să finalizeze proiectele neevaluate cu ajutorul experţilor privaţi. "Vrem să încheiem această restanţă a noastră, a statului, faţă de beneficiari, fie că vorbim de proiecte neevaluate, fie că vorbim de cereri de rambursare. Deci, numărul de experţi se va dimensiona în funcţie de termenul impus de noi, final de iulie - maximum jumătat