Ministerele care trebuia să intervină în cazul accidentului de autocar din Muntenegru au reacţionat cu o întârziere de şase ore, dar au primit felicitări Sursa: REUTERS
Carnajul din Muntenegru a scos la iveală lacunele unui sistem şubrezit. Reacţia întârziată a autorităţilor române arată că, în cazul unei catastrofe de proporţii, cum ar fi un accident nucrear la centrala de la Cernavodă, riscăm să nu facem faţă unor adevărate tragedii.
Într-un astfel de context, cel care ia deciziile capitale este primul ministru. Totuşi, premierul Victor Ponta a mulţumit, la 48 de ore de la accident, oficialilor români de la MAI, MAE, MApN şi cel al Sănătăţii. Ce au făcut şefii din aceste „aparate” menite să asigure o situaţie de criză reiese clar dintr-o analiză făcută de EVZ a situaţiei din teren.
Din desfăşurarea evenimentelor se poate observa că, la ora la care 47 de oameni se prăvăleau în hăul adânc al prăpastiei din localitatea muntenegreană Grlo, în niciun birou din aceste ministere nu zbârnâia telefonul a alarmă. Mai mult, au trecut aproape patru ore de la accident, 18.00, până când un oficial a anunţat că un autocar cu români s-a prăbuşit în prăpastie.
Deşi reprezentanţii agenţiei de turism Mareea Travel au anunţat accidentul la o jumătate de oră, un avion cu oficiali de la Bucureşti a plecat spre Podgoriţa abia după şase ore şi jumătate. În ţară, românii vedeau la televizor, încă de la 20.30, prin ce clipe de groază treceau conaţionalii lor, iar în birourile din ministerele lăudate de premierul Ponta nu se afla decât personalul de serviciu.
Despre celula de criză s-a auzit la ora 23.30, atunci când a fost anunţată de ministrul de Externe, Titus Corlăţean. Abia atunci s-a pus în mişcare mecanismul naţional de salvare, conectat, parcă, la un alt fus orar. Ieri, Ponta a anuţat că Guvernul plăteşte toate cheltuielile şi dă familiilor victimelor câte 4.