Populaţia are dreptul moral să acceseze credite bancare, dar foarte puţine persoane îndeplinesc în prezent condiţiile de eligibilitate, după ce "miresele frumoase s-au măritat", a declarat marţi Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.
"Banca Naţională în niciun caz nu îşi ridică mâinile, cum se spune, de pe creditarea persoanelor fizice. Este important ca acest sistem de creditare a persoanelor fizice să funcţioneze în continuare. Populaţia are dreptul la credite, dar din păcate acesta este numai un drept moral pentru că, material, lucrurile sunt mai complicate, în sensul că, aşa cum se spune, «miresele frumoase s-au cam măritat»", a afirmat Vasilescu la un seminar pe tema garantării şi contragarantării creditelor după Basel III.
El a arătat că 3,5 milioane de persoane care aveau dreptul la credite şi-au exercitat acest drept şi au luat împrumuturi, iar acum băncile privesc "în toate părţile" căutând persoane care devin eligibile.
"Din păcate aici este o problemă foarte complicată pentru că foarte puţini reprezentanţi ai populaţiei mai îndeplinesc condiţiile în ziua de astăzi ca să vină la creditul unei bănci. Pentru noi este limpede că în etapa imediat următoare creditarea populaţiei nu poate fi decât în pasul 2. Adică creditul pleacă de la bancă la întreprindere, la companie, compania face producţie, face locuri de muncă mai multe şi în felul acesta ajunge ceva din creditul acesta şi la populaţie prin salarii mai bune, prin locuri de muncă şi prin alte condiţii materiale", a spus Vasilescu.
El apreciază că are loc "o tatonare", pentru că economia reală aşteaptă relansarea pe baza creditării, iar băncile aşteaptă să relanseze creditarea după ce se relansează economia.
"Dacă această mentalitate va continua vom aştepta mult şi bine pentru a începe creditarea în România. Cred că băncile au un rol foarte importan