● Practic, însă, puţini sunt cei care reuşesc să-şi găsească un loc de muncă
Direcţia Judeţeană de Statistică Buzău a dat publicităţii evoluţia principalilor indicatori statistici în perioada ianuarie – aprilie 2013. Conform acestora, numărul salariaţilor din judeţ, în aprilie 2013, era de 80.494 persoane, mai mare cu 120 de persoane faţă de cel din martie 2013 şi cu 1.529 de persoane peste nivelul înregistrat în aprilie 2012.
Câştigul salarial mediu brut pe un salariat, în judeţul Buzău, a fost în aprilie 2013 de 1.779 lei, cu 71 de lei peste nivelul înregistrat în martie 2012, iar câştigul salarial mediu net a fost de 1.292 lei, cu 48 de lei mai mult faţă de luna anterioară.
În ceea ce priveşte şomerii din judeţ, rapoartele Direcţiei Judeţene de Statistică arată că la sfârşitul lui aprilie 2013 erau înregistraţi 15.303 şomeri, cu 475 de persoane mai puţin faţă de cei înregistraţi în martie 2013, dar cu 1.563 mai mulţi decât în aprilie 2012. Din totalul şomerilor, 5.895 sunt femei, iar indemnizaţie de şomaj primesc mai puţin de un sfert din numărul total de şomeri. Asta înseamnă că mii de buzoieni nu primesc, oficial, niciun fel de ajutor bănesc.
Rata şomajului în aprilie 2013 era, la nivel naţional, 5,3 la sută, în timp ce la Buzău era 8,1 la sută, faţă de 8,4 la sută în luna martie şi faţă de 7,3 la sută în luna aprilie a anului 2012. Aşadar, rata şomajului este mult mai ridicată în judeţul Buzău decât media pe ţară.
Numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat (fără agricultori) în primele patru luni ale acestui an este de 108.086 persoane, cu o pensie medie de 711 lei pe lună. Numărul turiştilor sosiţi în aprilie 2013 în structurile de cazare din judeţul Buzău a fost mai mare – 3.821 persoane, faţă de 3.422 persoane în aprilie 2012. În schimb, numărul înnoptărilor a scăzut: 9.018 înnoptări în aprilie 2013, faţă de 1