Voluntarii Agenţiei guvernamentale americane Corpul Păcii au luat la pas Republica Moldova. Pentru a marca cei 20 de ani de activitate, aceştia au organizat „Turul Moldovei 2013“. Tinerii pot fi uşor observaţi pe drumurile ţării, pentru că poartă toţi maiouri galbene şi merg în grupuri de câte aproximativ 20 de persoane.
„Este o acţiune care ne va permite să cunoaştem mai bine ţara şi va promova modul sănătos de viaţă“, ne-a comunicat Sue Murphy, voluntară în cadrul localităţii Bobeica, raionul Hânceşti.
„A fost o idee îndrăzneaţă, care ne-a dat multe bătăi de cap, pentru că au fost 30 de opriri în 30 de localităţi şi am avut nevoie de 30 de gazde. Am dormit în şcoli şi în Case de Cultură, dar suntem bucuroşi că am reuşit“, a adăugat Sue, una din organizatoarele evenimentului.
Astăzi voluntarilor li s-a alăturat şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, William H. Moser. Diplomatul a schimbat costumul, cravata şi pantofii pe şorţi, adidaşi comozi şi chipiu, care-l apăra de soarele dogorâtor. Deşi afară mercurul în termometre ajungea la 30 de grade Celsius, Moser a ţinut pasul cu tinerii voluntari şi chiar a mers în fruntea grupului. Diplomatul a parcurs traseul dintre localităţile Stolniceni şi Bobeica, pe o distanţă de aproape patru kilometri.
„Este foarte important să susţinem iniţiativele de voluntariat. Tinerii care au organizat acest „Tur al Moldovei“ au vrut să arate oamenilor din această ţară că o iniţiativa civică poate schimba foarte multe lucruri“, a menţionat Moser.
Acesta a menţionat că, prin intermediul „Corpului Păcii”, în Republica Moldova activează 120 de voluntari care muncesc în special în localităţile rurale. „Aceştia îşi concentrează eforturile în patru domenii: predau limba engleză, îndeamnă tinerii să ducă un mod sănătos de viaţă, sprijină primăriile locale şi sunt implicaţi în domeniul dezvol