Sărbătoarea Rusaliilor, a pogorârii Sfântului Duh, semnifică, simplu spus, momentul fondator al Bisericii lui Hristos. Evenimentul care a deschis o perspectivă fundamental altfel, chiar dacă s-a bazat pe premize cunoscute. Motiv să ne întrebăm ce este, de fapt, Biserica?

Mergând pe firul textului biblic, vedem cum relatarea din Faptele Apostolilor pune un dublu accent. Pe de o parte, lucrarea Sfântului Duh are efectul lingvistic surprinzător al vorbirii pe înţelesul multitudinii de etnii reprezentate în acele zile la Ierusalim: de la evreii locului la cei veniţi din diaspora, care practicau limbile ţărilor gazdă, la romani, greci, parţi şi arabi. Babel convertit, Rusaliile reprezintă restaurarea unităţii de mesaj în ciuda diversităţii receptorilor. Un exerciţiu de globalizare avant la lettre. Evident, nu lipsesc ironiile şi contestaţiile, unii spunând pur şi simplu că apostolii sunt beţi. Majoritatea însă trece de la uimire la minunare.

Pe de altă parte, luând cuvântul ca lider de vârstă al colegiului apostolic, Petru face o demonstraţie la capătul căreia se desprinde adevăratul sens al fondării Bisericii. Concret, interpretând mesajul profeţiilor din Vechiul Testament, apostolul arată că prin Hristos se împlinesc cele deja ştiute. Altfel spus, Biserica nu este ceva neanunţat şi nebănuit, ci o realitate maturizată la capătul unei îndelungate şi răbdătoare pedagogii a lui Dumnezeu cu poporul ales. Iată motivul pentru care nu Întruparea, ci desluşirea la cincizeci de zile după Înviere este clipa cu adevărat institutivă a Bisericii. Pe scurt, a fi de partea lui Hristos înseamnă a fi consecvent cu o istorie începută cu mult timp în urmă, a merge până la capăt, până la ultima consecinţă.

Ce pot spune toate acestea comunităţii actuale de credinţă? Cel puţin două lucruri. În primul rând, Biserica se face din prima clipă înţeleasă, chiar dacă vine spre oame