Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coloana mortii

Publicat in Click, miercuri 26 iunie 2013 · ·

Sirenele ambulanţelor au urlat parcă mai mult ca niciodată, ieri după-amiază, în Bucureşti. Cei 29 de răniţi în accidentul din Muntenegru au fost aduşi în România şi internaţi în patru mari spitale din Capitală. Răpuse de durere, rudele acestora i-au aşteptat cu sufletul la gură în faţa spitalelor pentru a-i vedea măcar pentru câteva secunde. Ieri seară, au fost repatriate şi trupurile celor 18 români decedaţi în accident.

Trebuiau să se întoarcă în ţară odihniţi şi fericiţi după o vacanţă de vis. În schimb, au ajuns acasă pe targă sau, şi mai trist, într-un sicriu. Cei 47 de români implicaţi în accidentul oribil din Muntenegru au fost aduşi, ieri, în ţară cu trei aeronave ale Ministerului Apărării. Răniţii au venit primii, cu două aeronave, însoţiţi şi supravegheaţi de o armată de medici şi asistente.

Primul avion a aterizat la ora 18.00 şi a adus 11 răniţi

Zeci de ambulanţe SMURD au cărat răniţii la patru spitale

La ora 18.00, primii 11 răniţi au aterizat cu un avion Spartan pregătit special pentru cei mai grav răniţi. Cel de-al doilea avion, Hercules, a aterizat în jurul orei 20.30, şi a transportat 18 pacienţi cu răni mai uşoare. În total, 29 de victime, dar şi o alpinistă româncă ce se afla internată în spitalul din Podgoriţa, după ce avusese un accident în Muntenegru, au fost internate în patru spitale din Bucureşti. Zece dintre răniţi au ajuns la Floreasca, dintre aceştia trei fiind internaţi la Terapie Intensivă. 11 victime au fost duse la Universitar (trei internate la Terapie Intensivă), patru la Elias, plus alpinista, şi patru la Bagdasar-Arseni (dintre care unul, cu fractură craniană, la Terapie Intensivă).

Sicriele au fost depuse pe catafalcuri, iar un sobor de preoţi a ţinut o scurtă slujbă

Soţia şi fiul şoferului Dan Mărgărit

Rudele răniţilor fuse

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Doi adolescenţi de 15 ani, o fată şi un băiat, găsiţi morţi pe un câmp de lângă Tulcea/ Ei dispăruseră de acasă în 4 ianuarie

News.ro acum 36 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 15 ani, o fatră şi un băiat, au fost găsiţi morţi pe un câmp de lângă municipiul Tulcea. Ei erau căutaţi de poliţiştii după ce au dispărut de la locuinţele lor în 4 ianuarie, fiind refăcut traseul parcurs prin vizionarea

Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver

News.ro acum 3 ore
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Ligia Deca, numită prorector la SNSPA: „Va aduce o contribuție semnificativă”

HotNews acum o ora
Fosta ministră a Educației a fost numită prorector la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) miercuri, la 16 zile după ce a plecat din funcția deținută aproape doi ani în guvern. Ligia Deca, care din 2022 este profesoară la SN

S-a înregistrat cea mai calduroasă dimineață de 8 ianuarie din România, în ultimii 65 de ani

Adevarul acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că în România s-a înregistrat cea mai calduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii aproximatv 65 de ani. 

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum 39 minute
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 51 minute
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Bărbat din Dâmboviţa bănuit că a condus băut, a lovit mortal un biciclist şi a fugit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit IPJ Dâmboviţa, miercuri dimineaţa, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani, din comuna Gura Ocniţei. Din cercetările făcute a reieşit că, marţi seara, bănuitul, în timp ce ar fi condus un autoturism în localitatea Gura

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum o ora
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Protest comun al poliţiştilor din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor faţă de Ordonanţa trenuleţ: „Domnul ministru este dezinformat”

Adevarul acum 4 ore
Poliţiştii din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor organizează, vineri, un protest comun faţă de „Ordonanţa trenuleţ”. Acțiunea va avea loc la unitatea de detenţie din Ploieşti.

Suma exorbitantă pe care Claudia Pătrășcanu a plătit-o pentru două prăjituri, în Dubai: „Măcar dacă erau bune”

Adevarul acum 35 minute
La sfârșit de an, Claudia Pătrășcanu a avut parte de o vacanță în Dubai, pe care a petrecut-o alături de de cei doi fii ai săi. Vedeta a postat pe rețelele sociale imagini din celebra destinație turistică, dar a dezvăluit și partea mai puțin plăcută

Vremea

București
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/11°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°