Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victimele tragediei de la Muntenegru, aduse în ţară

Publicat in Glasul Aradului, marți 25 iunie 2013 ·

Cele două aeronave militare care urmează să aducă răniţii români în ţară au plecat spre Muntenegru, marţi dimineaţă, de la Baza 90 Otopeni şi au aterizat la Podgoriţa.

Cele două aeronave militare care urmează să aducă răniţii români în ţară au ajuns la Podgoriţa, plecând de la Baza 90 Otopeni. Toţi răniţii vor fi aduşi în ţară.

UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe informează că a fost finalizată la Podgoriţa, pe baza evaluării stării de sănătate a pacienţilor, operaţiunea repartizării victimelor la cele patru spitale din Bucureşti – Floreasca, Elias, Bagdasar Arseni şi Universitar – pregătite să primească răniţii.

În urma stabilirii detaliilor privind repatrierea, în cursul zilei de marţi, a cetăţenilor români afectaţi de accident, echipa MAE din Celula de criză, care menţine permanent legătura, individual, cu familiile cetăţenilor români supravieţuitori ai accidentului, a început să comunice acestora informaţiile concrete legate de spitalele la care vor fi repartizaţi.

Autorităţile au reuşit să stabilească identitatea uneia din cele două victime ale accidentului din Muntenegru care nu fuseseră identificate, a anunţat, marţi dimineaţă, MAE, precizând că la acel moment avea loc o ultimă evaluare a stării de sănătate a răniţilor, la spitalul din Podgoriţa.

UPDATE: Autorităţile au reuşit să stabilească identitatea uneia din cele două victime ale accidentului din Muntenegru care nu fuseseră identificate, a anunţat, marţi dimineaţă, MAE, precizând că în prezent are loc o ultimă evaluare a stării de sănătate a răniţilor, la spitalul din Podgorica.

Potrivit unui comunicat transmis marţi dimineaţă de Ministerul Afacerilor Externe, în baza informaţiilor transmise de Celula de criză, luni seară, cu sprijinul autorităţilor din Muntenegru, a fost finalizată stabilirea identităţii uneia dintre cele două persoane care nu fuseseră încă identifica

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2024 Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eliminat de la proba scrisă la limba română pentru fraudă

Ziua Constanta acum o ora
Azi s-a desfășurat prima probă scrisă de la Bacalaureat 2024. Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eleiminat din examen pentru fraudă. „Nu avem elevi eliminați. Față de anii anteriori, prezența precizată de președinții centrelor de exa

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 28 minute
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Aproape toată România, sub cod galben de caniculă. Vremea se strică de marți, când încep ploi torențiale, vijelii și grindină

Ziare.com acum 2 ore
Cea mai mare parte a țării va fi sub cod galben de caniculă, luni, 1 iulie, anunță meteorologii, care avertizează că ziua toridă va fi urmată de vijelii şi grindină în Banat, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Marţi, 2 iulie, aproape toată țara va

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 23 minute
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum 59 minute
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Elena Lasconi vrea sprijinul liberalilor la alegerile prezidenţiale: pe Ciucă nu poţi să îl dezlipeşti din poză de Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Am făcut apel şi fac încă odată apel către partidele care se consideră de dreapta şi şi centru dreapta pentru că în momentul de faţă eu spun că singura opţiune liberală din România este USR-ul. Să mă susţină pe mine, pentru că, pe domnul Ciucă nu m

Lumea literară e în doliu. Ismaïl Kadaré, marele scriitor albanez, a murit la 88 de ani

Mediafax acum o ora
Ismaïl Kadaré, marele scriitor albanez, a murit la 88 de ani. A fost unul dintre puţinii autori din Albania cunoscuţi şi traduşi în întreaga lume. A murit luni, 1 iulie, la Tirana.

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

UPDATE | George SIMION, față în față cu Marcel Ciolacu / „Pentru AUR era oportun să avem alegeri la termen”

Gandul acum 36 minute
„Pentru AUR era oportun ca alegerile prezidențiale să fie la termen”, spune George Simion, înainte de a intra la discuțiile cu premierul Marcel Ciolacu. UPDATE Simion: E clar pentru mine că PSD nu are ca opțiune 15 septembrie Mai puțin de o jumătate

Fotbalul românesc, în doliu! S-a stins din viață JACKIE IONESCU, legendarul antrenor care a dus Poli Timișoara pe culmile performanței

Gandul acum 43 minute
O nouă pierdere grea pentru fotbalul românesc. Profesorul Ion V. Ionescu – sau Jackie Ionescu, așa cum îl cunoștea lumea – s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Născut la 2 mai 1936 în comuna Rudna, din județul Timiș, Ionescu a jucat fotbal la

Vremea

București
acum

34°
lun.

21°/37°
mar.

20°/38°
mie.

18°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

15°/20°
joi

14°/25°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

21°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

15°/17°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

32°
lun.

21°/33°
mar.

18°/23°
mie.

16°/25°
joi

15°/27°