Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni și inspectorii vamali au descoperit 1.594 de pachete de țigări, ascunse de un moldovean, într-un autoturism marca Chevrolet. Bărbatul a încercat să intre în țară, la sfârșitul săptămânii trecute, prin Sculeni, intenționând să introducă ilegal pe piață canitatea impresionantă de țigări.
”S-a prezentat la controlul de frontieră pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei, cetățeanulo din Republica Moldova, Gaghic C., în vârstă de 44 de ani, conducând un autoturism marca Chevrolet, înmatriculat în România. În urma controlului s-a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un locaș special amenajat în pragurile autoturismului, cantitatea de 4.460 țigarete cu timbru de acciză Republica Moldova”, a declarat inspector principal de poliție Denis Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași. Existând suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul mai mai ascundea și alte pachete de țigări, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit, în urma căruia a fost descoperită, ascunsă şi nedeclarată, în aripile spate ale autoturismului, în bancheta spate şi într-un locaş special amenajat în portbagaj, cantitatea de 27.420 ţigarete, diferite mărci cu timbru de acciză Republica Moldova. În acest caz s-a luat măsura reţinerii întregii cantităţi de ţigări, în valoare de 14.410 lei, şi a autoturismului, în valoare de 31.646 lei, în vederea confiscării. Totodată, cetățeanul moldovean a fost şi sancţionat contravenţional, amenda aplicată fiind de 10.000 lei.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni și inspectorii vamali au descoperit 1.594 de pachete de țigări, ascunse de un moldovean, într-un autoturism marc