Sezonul fotbalistic intern 2012-2013 s-a încheiat şi pe plan judeţean sâmbătă, când, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" din Oradea s-a desfăşurat finala Cupei României, faza judeţeană Bihor.
S-au întâlnit echipele FC Hidişeul de Sus şi Viitorul Marghita. Conform calculelor hârtiei, echipa din Hidişel a reuşit în final să se impună, după un meci ce a consemnat o mare risipă de energie.
Scorul final a fost de 4-2, după ce la pauză tot jucătorii din Hidişel conduceau cu 2-1.
Elevii antrenorului Adrian Iova, cei de la FC Hidişel, au început bine jocul, dominând primele 20 de minute. După acest minut cei de la Viitorul au ieşit mai curajos la atac şi au încercat să pună, la rându-le, în pericol poarta adversă, pe contraatac. Astfel, aceştia au reuşit înscrierea primului gol al partidei, în minutul 22, prin Raymond Lukacs, care a profitat de o greşeală a portarului, în urma executării unei lovituri de colţ.
În minutul 27, FC Hidişel a restabilit egalitatea însă, prin Dimtri Sundas, care a marcat cu o lovitură de cap din interiorul careului.
Până la pauză cei din Hidişel au mai reuşit să înscrie o dată prin acelaşi jucător şi, astfel, să treacă în avantaj pe tabela de marcaj.
În repriza secundă, tot elevii lui Adrian Iova au fost mai insistenţi şi în urma unei faze colective de atac, Grosu a înscris pentru 3-1.
La acest scor, Viitorul Marghita a încercat să atace mai mult, dar forţa ofensivă le-a jucat feste, iar pe contraatac, în minutul 75 echipa din Hidişelul de Sus a reuşit un nou gol, prin omul meciului, atacantul Dimitri Sundas, fiul unui cetăţean elen, stabilit imediat după Revoluţie în Oradea.
Scorul final a fost însă 4-2, după ce atacantul celor din Marghita, Raymond Lukacs şi-a mai trecut, la rându-i, o dată numele pe lista marcatorilor.
Astfel, FC Hidişelul de Sus, la doar primul sezon în Liga a IV-a, a reuşit