Comisia Europeană (CE) lansează o nouă campanie de informare a numeroaselor persoane care se pregătesc să călătorească în această vară în legătură cu drepturile lor ca pasageri şi în legătură cu modul de a le reclama, dacă este necesar, conform unui comunicat al Reprezentanţei CE în ţara noastră.
"Pentru prima dată, milioane de turişti care călătoresc în UE în această vară vor fi protejaţi de drepturi ale pasagerilor cuprinzătoare, aplicabile celor care călătoresc cu avionul sau cu trenul, precum şi, de acum, cu vaporul, autobuzul şi autocarul. Studiile arată însă că două treimi din pasageri nu sunt informaţi privind drepturile pe care le au. Din acest motiv, Comisia lansează o nouă campanie de informare a numeroaselor persoane care se pregătesc să călătorească în această vară în legătură cu drepturile lor ca pasageri şi în legătură cu modul de a le reclama, dacă este necesar", menţionează CE.
De la 25 la 28 iunie, vor avea loc evenimente de lansare la Bruxelles, Atena-Pireu şi Sofia, iar la Varşovia va avea loc o zi de informare privind drepturile pasagerilor curselor aeriene.
Comisarul Siim Kallas, vicepreşedinte al Comisiei responsabil cu mobilitatea şi transporturile, a declarat: "Pentru milioane de europeni, vacanţele sunt o perioadă în care se bucură de o binemeritată odihnă, iar marea majoritate a acestora se va deplasa fără nicio problemă. Uneori, însă, pot apărea probleme. Pentru prima dată în această vară, turiştii pot călători în Europa - de la Londra la Lisabona sau Ljubljana - ştiind că drepturile lor ca pasageri sunt apărate în temeiul legislaţiei UE, oriunde şi oricum călătoresc. Dar este necesar ca pasagerii să îşi cunoască drepturile pentru a putea face uz de ele. Această campanie le va pune la dispoziţie mai multe informaţii".
"În cadrul unei noi campanii care va dura doi ani, afişe care nu pot rămâne neobservate vor fi afişa