Actorul Gérard Depardieu, care a primit cetăţenia rusă în ianuarie, a fost rănit uşor într-un accident de circulaţie produs în centrul Moscovei, unde starul francez participă la filmările pentru un nou lungmetraj, a anunţat, marţi, cotidianul rus Izvestia.
În timp ce rula în centrul capitalei ruse, microbuzul care transporta echipa filmului a fost tamponat de un taxi care nu respectase lumina roşie a semaforului.
"Cei şase pasageri din microbuz au suferit câteva zgârieturi uşoare. Au refuzat spitalizarea, dar au fost totuşi transportaţi la o clinică privată franceză pentru o examinare medicală", a precizat Izvestia.
Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în apropiere de hotelul Metropol, la mică distanţă de Kremlin.
Contactată de agenţiile de presă ruse, poliţia rutieră a confirmat faptul că un accident a avut loc, dar a refuzat să precizeze dacă starul francez se afla printre persoanele implicate în accident.
Şoferul de taxi a fost arestat pentru conducere în stare de ebrietate şi nu mai are dreptul să conducă automobilul.
Vineri, Gérard Depardieu fusese condamnat în absenţă de Tribunalul Corecţional din Paris la plata unei amenzi de 4.000 de euro şi a primit o suspendare de şase luni a permisului de conducere, după ce a fost surprins conducându-şi scuterul în stare de ebrietate la Paris în noiembrie 2012.
Actorul a primit cetăţenia rusă în ianuarie, primind paşaportul oficial din mâinile preşedintelui rus Vladimir Putin, după o polemică cu premierul francez Jean-Marc Ayrault, care calificase drept "patetică" decizia starului de a părăsi Franţa şi de a se muta în Belgia din motive fiscale.
De atunci, actorul francez îşi "afişează" fără încetare admiraţia pe care o are pentru Rusia.
Gérard Depardieu va începe în luna septembrie filmările pentru un lungmetraj despre Jocurile Olimpice de Iar