Susţinerea ideii că numărul mare de parlamentari asigură o mai bună reprezentare mi se pare o probă de ipocrizie. În fond, este vorba doar de a servi cât mai multă clientelă politică.

În vechiul regim, circula o expresie: „la masa puterii stă întreg poporul, care mănâncă prin reprezentanţii săi”. Astfel, cu cât mai mulţi reprezentanţi, cu atât mai mare ghiftuiala poporului. Aceeaşi schemă de gândire persistă şi astăzi. Cu toate că poporul a decis să nu fie mai mult de 300 de parlamentari (deci, deputaţi şi senatori la un loc), actualii guvernanţi au decis ca în viitoarea Constituţie să introducă Art.62.- (3) cu următorul conţinut:„Numărul deputaţilor nu poate fi mai mare de 300. La acest număr se adaugă reprezentanţii minorităţilor naţionale”.

Apar câteva întrebări. În primul rând, de ce se vorbeşte doar de deputaţi şi nu de parlamentari? Senatorii sunt un alt tip de parlamentari, urmează să ajungă acolo altfel decât pe calea alegerilor?

În al doilea rând, dacă numărul de deputaţi nu poate fi mai mare, de ce se mai adaugă încă 17 de la minorităţi? Putea să se fi scris că acest 300 include şi minorităţile.

În al treilea rând, de unde a apărut cifra magică de 300, care oricum este eludată? Cu cât sunt mai legitimi 300 plus 17 decât dacă ar fi 300 minus 17?

Argumentul celor ce susţin numărul mare de parlamentari (care se pare că va ajunge în jur de 450), este că astfel de asigură o reprezentare mai bună. Nu sunt de acord cu acest cantitativism. Sunt democraţii stabile şi rodate cu populaţie mai numeroasă decât a noastră şi cu număr mai redus de parlamentari şi nu se poate spune că acolo cetăţenii nu sunt bine reprezentaţi.

Susţinerea ideii că numărul mare de parlamentari asigură o mai bună reprezentare mi se pare o probă de ipocrizie.

Să ne gândim cât de bine au fost reprezentaţi cetăţenii României în vara lui 2012, când Parlame