Miercuri, 26 iunie, de Ziua Drapelului Naţional, va fi zi de doliu naţional în România, în semn de respect faţă de victimele accidentului care a avut loc zilele trecute în Muntenegru.
“Suntem într-o şedinţă extraordinară a Guvernului cu un singur punct pe ordinea de zi – hotărâre privind declararea zilei de 26 iunie 2013 zi de doliu naţional pe teritoriul României. În baza acestei HG, trebuie ca în cursul zilei de de mâine instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale să arboreze drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul se va arbora în bernă la sediile partidelor politice, la sindicate, la punctele de frontieră, pavilionul navelor şi, tot în baza legii şi a HG, posturile naţionale de radio şi de televiziune şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător”, a afirmat Victor Ponta marţi, la începutul unei şedinţe de guvern extraordinare.
Ministerul Apărării Naţionale, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi Primăria Capitalei organizează o ceremonie publică dedicată Zilei Drapelului Naţional, în Piaţa Tricolorului din Bucureşti, situată în faţa Palatului Cercului Militar Naţional. Miercuri, 26 iunie, începând cu ora 09.00, drapelul va fi adus în piaţă, va fi binecuvântat de un preot militar şi va fi ridicat pe catarg în acordurile Imnului naţional al României.
La acest eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai unor instituţii civile, militare şi religioase, ataşaţi militari străini acreditaţi la Bucureşti, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere.
Militari din celelalte garnizoane din ţară vor participa la ceremoniile publice de înălţare a Drapelului naţional organizate de autorităţile publice locale. De asemenea, în marile unităţi şi în comandamente sunt organizate activităţi cu caracter evocator consacrate istoriei drapelului.
Ziua Drapelului Naţional a fost proc