Scris de Leo Sfara - Cel mai probabil, Adrian Marțian nu a concretizat niciun transfer deoarece FC Argeș și FC Bihor cer bani pe jucători.
ARAD. Lucrurile riscă se se împotmolească la UTA deoarece nu s-a întâmplat nimic deosebit până azi. Totuși, există informații că Adrian Marțian ar fi fost la Oradea și s-a întâlnit cu Marius Vizer, pentru jucătorii de care am tot scris până acum, iar mâine ar urma să se deplaseze la Pitești, pentru a discuta cu Penescu transferul a câtorva dintre echipierii lui FC Argeș.Lipsă de bani
Din păcate, până acum nu există niciun indiciu pentru ca cei aproape zece jucători să ajungă la Arad. Și este foarte simplu din ce cauză: ambele cluburi cer bani pentru jucători, așa că e greu de crezut că se vor aduce jucători în masă de la cele două formații. UTA nu are bani pentru jucătorii și angajații săi, așa că – e clar – nu are bani nici de jucători noi. Căci sunt restanțe de trei luni de zile. Trebuie menționat că fotbaliștii nu sunt liberi de contract, poate doar o mică parte din cei vizați să ajungă la UTA, așa că sunt nevoie de fonduri pentru a-i transfera.Nervi întinși
Se știe că relația dintre Adrian Marțian și Giovanni Catanzariti nu este una prea bună. Deși ei au încercat să zâmbească în fața camerelor de luat vederi sau a aparatelor foto, lucrurile sunt departe de a se calma. Pe de o parte, Catanzariti dorește ca UTA să stingă datoriile existente, așa cu i-a promis partenerul său, pe când acesta pare să nu-l intereseze acest aspect. E clar, la această oră sunt mai multe datorii la club decât înainte de venirea lui Marțian, iar acest fapt îl enervează la culme pe Catanzariti. Doar să nu apară un nou scandal pe față între cei doi.Fanii, îngrijorați
În cursul zilei de mâine, „Suporter Club UTA” va organiza o conferință de presă, cel mai probabil pentru a-și striga nemulțumirea față de ceea ce se întâmplă la ora