Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproximativ 40 de modele vor prezenta creaţii vestimentare din ţară şi străinătate la galele Feeric Fashion Day

Publicat in Rondul de Sibiu, marți 25 iunie 2013 ·

A şasea ediţie a festivalului de modă Feeric Fashion Days a început marţi, 25 iunie, la Sibiu, organizatorii anunţând 25 de designeri din ţară şi străinătate şi 19 locaţii inedite pentru prezentarea colecţiilor vestimentare.

Directorul festivalului, Mitichi Preda (foto), a declarat că aproximativ 40 de modele, majoritatea din Sibiu şi din judeţele din jur, Cluj, Alba sau Braşov, dar şi din Bucureşti, vor prezenta creaţiile vestimentare ale designerilor la galele festivalului.

Punctul central al ediţiei va fi pasarela suspendată din Piaţa Mică, paralelă cu Podul Minciunilor. Pe acestă pasarelă, sâmbătă şi duminică, vor avea loc cele două gale feeric, unde îşi vor prezenta colecţiile cei mai buni designeri prezenţi la festival. Pasarela va avea o lungime de 26 de metri şi o lăţime de 3 metri. Este suspendată la 1,5 metri faţă de pavaj şi la peste 6 metri de drumul de acces înspre Piaţa Mică. Pasarela este rpevăzută cu plase de protecţie în părţile laterale, atât pentru a preveni accidente nedorite, cât şi pentru a creşte spectaculozitatea prezentărilor.

Festivalul începe marţi, 25 iunie, de la ora 16, cu o prezentare de modă prin apă, la Palatul Brukenthal din Avrig.

Vezi aici programul complet al festivalului.

Cea mai mare problemă a organizatorilor pare să fie, în aceste zile, vremea capicioasă. Mitichi Preda a declarat că din cauza ploilor, toate evenimentele plănuite să aibă loc în spaţii deschise, ar putea fi anulate.

„Sperăm să nu fim incomodaţi de vreme. O să anunţăm cu o oră înaintea fiecărui eveniment dacă nu se ţine. Dacă vom găsi un plan B de derulare a evenimentelor, îl vom comunica. Deocamdată cam toate evenimentele outdoor pot fi sistate din cauza ploii. Toate sunt cu scenarii, cu regii stabilite din timp şi nu ştiu cum am reuşi să le facem sub altă formă. Probabil se vor concent

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum o ora
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 3 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Pârtiile din Sinaia, închise pentru a patra zi la rând, din cauza vântului puternic. Turiștii pot urca doar până la cota 1400

Libertatea acum 59 minute
Domeniul schiabil din Sinaia rămâne închis pentru a patra zi consecutiv din cauza vântului puternic, conform News.ro. Instalaţiile de transport pe cablu de la altitudine nu pot fi pornite din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul azer

Mediafax acum o ora
Premierul român Marcel Ciolacu a transmis un mesaj adresat poporului azer după incidentul aviatic de miercuri în care a fost implicată o aeronavă a companiei Azerbaijan Airlines. Guvernul României este solidar cu poporul azer, a transmis Ciolacu.

MAI: România, printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene

News.ro acum 44 minute
Ministerul de Interne anunţă vineri, că România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene, conform rapoartelor Departamentului de S

Salvamontiștii o spun pe aia dreaptă: „Gheața nu ține cont de brand!”

Tribuna acum 31 minute
Ieșirea la munte presupune și un echipament adecvat. Muntele nu este un podium al modei, îmbrăcămintea și încălțămintea de oraș (adidașii, blugii rupți, UGG-urile pufoase, paltoanele elegante) nefiind potrivite pentru plimbări pe cărările pline de z

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 4 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 7 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°