Arhitecţii au elaborat tema pentru concursul ce vizează primenirea pieţei clujene şi au transmis propunerea administraţie locale. Procedura ar putea fi lansată în iulie.
Urmează să fie stabilite datele de concurs, valoarea premiilor şi juriul, iar Consilul Local trebuie să analizeze şi să îşi exprime punctul de vedere pe acest subiect în 10 iulie, pentru ca procedura să poată fi lansată luna viitoare.
Concursul va fi realizat printr-un parteneriat între administraţia locală şi Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) şi a fost anunţat încă de la începutul anului. Conform propunerii elaboratorilor temei (membri ai OAR), se va scoate la concurs o zonă extinsă a pieţei, de la str. Regele Ferdinand la str. Constanţa, care va include şi zone ale cursurilor de apă, Canalul Morii şi Someşul. Procedura se va desfăşura în două etape. În prima fază se lansează concursul de idei, unde participanţii vor veni cu propuneri pentru gândirea de ansamblu privind amenajarea zonei.
Cea de-a doua etapă, un concurs de soluţii, vizează detalierea unei arii mai restrânse şi se va ocupa de scuarul cu statuia lui Mihai Viteazul, din vecinătatea cinematografului Florin Piersic. Tema, realizată de reprezentanţii filialei Transilvania a OAR, a fost transmisă primăriei, iar oficialii administraţiei ar trebui să îşi exprime punctul lor de vedere. Nu au fost încă stabilite detaliile de desfăşurare a concursului, modalitatea şi sumele de premiere.
În 10 iulie, proiectul de hotărâre privind concursul va fi discutat în şedinţa CL, urmând ca în 15 iulie să poată fi lansat oficial, potrivit calendarului estimat de reprezentanţii OAR. Administraţia locală şi OAR au semnat în ianuarie protocolul de colaborare pentru modernizarea zonei prin organizarea unui concurs de arhitectură. Iniţial, se preconiza că în martie va fi lansat concursul de soluţii, urmând ca la mijlocul lunii iuli