Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicoleta Luciu, în rol de prezentatoare, CU MÂNA ÎN GHIPS

Publicat in Ziarul Ring, marți 25 iunie 2013 ·

Nicoleta Luciu, prezentatoarea emisiunii "Bingo România", difuzată pe postul Acasă, în fiecare duminică, s-a întors din vacanţă cu mâna ruptă, astfel că va fi nevoită să poarte ghips timp de două săptămâni şi să nu facă efort timp de o lună, informează televiziunea.

Vedeta, care a petrecut două săptămâni în Cipru împreună cu soţul său, Zsolt, cei patru copii, două bone şi mulţi prieteni, nu a avut parte de un final fericit al sejurului, fracturându-şi mâna şi patru coaste.

"Într-o seară, am fost la parcul de cămile, iar cămila pe care mă urcasem eu s-a speriat din cauza unui zgomot puternic. Am încercat să mă ţin, dar nu am reuşit şi am căzut. Nu puteam să respir, am ajuns la Urgenţă, unde am rămas internată, am făcut multe analize, radiografii, pentru că mi-am rupt mâna şi mi-am fracturat patru coaste. Bine că nu a fost mai rău. Sâmbătă noaptea, am aterizat înapoi la Bucureşti, copiii au plecat direct la Miercurea Ciuc, iar eu am venit la Buftea să prezint «Bingo România». Va trebui să port ghips două săptămâni şi să nu fac efort, să nu dansez timp de o lună, că să îmi protejez coastele. Şi emisiunea viitoare voi prezenta cu mâna în ghips", a declarat vedeta.

Până la acest incident, Nicoleta mărturiseşte că s-au bucurat din plin de vacanţă şi că cei patru copii au fost foarte cuminţi. "Nu am avut emoţii cu copiii, nici în aeroport, nici în avion, chiar ne-au felicitat stewardesele că avem copii cuminţi. Acolo, toată lumea s-a bucurat de apă, plajă, mai puţin Kim, căreia la început nu îi plăcea nici nisipul, nici apa, începea imediat să plângă, dar s-a obişnuit cu timpul. Stăteam la plaja de dimineaţa până la 11.00 şi, înainte să intram în cameră, aveam program de înot, după amiaza o petreceam la piscină, iar seara ieşeam în oraş, la plimbare prin Larnaca", a adăugat Nicoleta Luciu.

Nicoleta Luciu, prezentatoarea

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 6 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 7 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum 2 ore
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 9 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 10 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 9 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nicuşor Dan: România nu-şi permite o aventură, nu-şi permite să vorbească despre Georgescu premier

BusinessMagazin acum 10 ore
„România nu-şi permite o aventură în momentul ăsta, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de alegere anticipate, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de Călin Georgescu prim-ministru, omul care vorbeşte de revendicări te

Trei tineri au ajuns la spital după un accident rutier în Timișoara

Mediafax acum 6 ore
Potrivit primelor cercetări, un tânăr de 23 de ani ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o tânără de 22 de ani. În urma impactului, ambii șoferi, dar și o pasageră în vârstă de 20 de ani aflată în autoturismul condus de t

„Nu spionăm prieteni”. Danemarca anunță că îl va convoca pe ambasadorul SUA la discuții

HotNews acum 8 ore
Ministrul danez al afacerilor externe, Lars Lokke Rasmussen, a anunțat miercuri că îl va convoca pe ambasadorul american în Danemarca pentru discuții, după articolul în care Wall Street Journal a relatat că Washingtonul a ordonat serviciilor de info

Vremea

București
acum

12°
joi

11°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

8°/10°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

12°
joi

12°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/18°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

joi

9°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°