Am încercat să ating principalele chestiuni la care trebuie să fim atenți atunci când analizăm amendamentele constituționale.

Scriam săptămâna trecută despre amendamentele constituționale (Textul - aici) care transformă parlamentul în­tr-o superputere, rupând astfel echi­librul între pu­terea le­gis­la­ti­vă, cea executivă și cea ju­decăto­reas­că. Conform noii Constituții, par­lamentul este „organul re­pre­zentativ al po­po­rului român, fo­rul suprem de dez­batere și de de­cizie al națiunii și unica au­to­ritate legiuitoare a țării“ – spre deosebire de formularea Cons­ti­tuției actuale, care spune că par­lamentul „este organul repre­zen­tativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Pe scurt, dacă, în re­dac­tarea actuală, Constituția con­sa­cră prevalența parlamentului în ceea ce privește reprezentarea po­porului și legiferarea, de mâine parlamentul capătă supremația ab­solută și în ceea ce priveşte dez­baterea și decizia privind orice chestiune disputată. Parlamentul devine ultima instanță de decizie chiar și în chestiuni care exced competențele sale fundamentale. Restul amendamentelor cons­titu­ționale trebuie citite prin această prismă – de fiecare dată când este neclar cum va fi interpretat un anume text, trebuie să ne re­amintim că parlamentul este cel care va da, adesea, interpretarea finală.

Dizolvarea parlamentului

În ceea ce privește dizolvarea par­lamentului, în cazul în care aces­ta nu acordă votul de încredere necesar formării guvernului în 30 de zile, textul noii Constituții es­te cel puțin ambiguu:

„Art. 89 - (1) După consultarea președinților celor două Camere și a președinților partidelor, for­mațiunilor sau alianţelor po­li­ti­ce parlamentare, președintele Ro­mâniei dizolvă parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru învestitura guvernului, în ter­men de 30 de zile d