Despre revoluția islandeză din 2008 nu s-a prea scris în presa românească, și nici în cea europeană. Pentru că ar da idei. Ce s-ar întâmpla dacă cetățenii lumii dacă ar lua exemplul islandez?
Pe scurt, islandezii au acționat în felul următor: au demis în bloc guvernul, au naționalizat banca centrală, s-a organizat un referendum pentru a nu mai plăti datoria externă, au fost trimiși în pușcării cei responsabili de criza economică, s-a redactat o nouă constituție de către popor. Rezultatul: un boom economic!
În 2008, guvernul islandez cerea poporului să strângă cureaua, că e criză planetară. Ce a făcut poporul? A ieșit în stradă și a zis: Jos guvernul! Și jos a fost.
În România, poporul a zis și el, răzleț, în câteva rânduri: Jos guvernul! Dar nu la fel de convingător ca omologul nordic. Schimbări de guverne la noi s-au făcut prin migrații politice, nu prin voința populară.
Care a fost următoarea mișcare a islandezilor? Naționalizarea băncii centrale! Oamenii nu prea pricepeau de ce băncile sunt considerate adevărate biserici pentru economia mondială. De ce ele nu pot intra în faliment, ca orice altă societate privată? Mișcarea a dus la prăbușirea monedei naționale, bursa și-a suspendat activitatea. Islanda era în faliment! Europa râdea.
Guvernele României au contractat împrumuturi externe pe care, în marea lor majoritate, le-au pompat în poponețul băncilor, ca nu cumva acestea să se prăbușească. Doamne-fereștre! Peste 100 miliarde de euro este datoria externă a României în acest moment. Teoretic, România nu e în faliment.
Ce au făcut islandezii după? Surpriză: au organizat un referendum. Scopul: a nu se mai plăti datoria externă a țării spre băncile din Anglia și Olanda, ce împrumutaseră guvernul și sclavagiseră țara. Era începutul de primăvară al lui 2010, când 93% dintre islandezi au votat liber să nu mai plătească datoria. Gord
