Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Copos a plecat de la Rapid după 21 de ani. Nicolae Cristescu: „Ne-am înţeles. Totul e OK. Redactăm actele de cumpărare-vânzare“

Publicat in Adevarul, marți 25 iunie 2013 ·

Ceea ce părea un lucru imposibil, la un moment dat, s-a întâmplat exact în ziua în care giuleştenii au sărbătorit 90 de ani de existenţă.

Cuplul Nicolae Cristescu – Adrian Zamfir se poate lăuda că a reuşit imposibilul! Rând pe rând, oameni de afaceri precum Fathi Taher, Adrian Porumboiu şi Lutz Stache au fost „ţepuiţi“ de George Copos, în momentul în care au încercat să preia clubul înfiinţat la 25 iunie 1923.

Până şi Cristescu şi Zamfir păreau că au renunţat la negocierile cu Copos, după declaraţiile date în această după-amiază. Numai că, peste câteva ore, răsturnare spectaculoasă de situaţie.

Nicolae Cristescu a anunţat că va deveni, alături de asociatul său, noul investitor al Rapidului.

Ce a spus?

„Am ajuns la ultimul acord, nu mai e nimic de negociat, acum pot spune cu certitudine că înţelegerea s-a parafat, cel puţin din punct de vedere verbal. Singurul lucru care mai e de făcut e redactarea de către avocaţi a contractului de vânzare-cumpărare. Practic, nu mai are ce să mai apară. Probabil în două, maxim trei zile, vom semna. A rămas suma care o negociasem în urmă cu două săptămâni. Iar sumele care vor apărea, ulterior, le va plăti domnul Copos“, a declarat Nicolae Cristescu la Digi Sport.

3

milioane de euro vor plăti Cristescu şi Zamfir pentru preluarea Rapidului. Suma reprezintă o parte din datoriile clubului, plus salariile restante ale jucătorilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 12 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 9 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 12 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 6 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 8 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 9 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 11 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 12 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 13 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°