Ploile torenţiale au făcut iar ravagii. Acest lucru au determinat autorităţile să intervină pentru a lua măsuri. În municipiul Paşcani a fost nevoie de intervenţia angajaţilor ISU pentru eliberarea aleilor pietonale şi străzilor din cauza unor copaci care s-au rupt şi ameninţau pietonii. Unul dintre aceştia a lovit chiar un autoturism taxi, pe care l-a avariat serios.
În alte două cazuri a fost nevoie de degajarea unor arbori căzuţi pe străzile Moldovei şi Castanilor în parcul municipal. În acest ultim caz poliţiştii locali au restricţionat traficul între spital şi pasarela peste cale aferată pentru ca utilajele Primăriei să intervină să elibereze zona.
Ploaia care s-a abătut asupra zonei Paşcani a provocat pagube gospodăriilor din Lespezi şi Valea Seacă. Pompierii de la ISU şi cei volunatri au trebuit să intervină pentru a evacua apa din unele gospodării. Afectate au fost şi multe drumuri comunale.
Citește și: Circuit închis pentru Morga Spitalului 50 de hectare de teren au fost inundate la Valea Seacă Echipamente medicale înnoite la Spitalul Municipal de Urgență Ioan Lazăr, primarul comunei Lespezi, a depus astăzi jurământul
Ploile torenţiale au făcut iar ravagii. Acest lucru au determinat autorităţile să intervină pentru a lua măsuri. În municipiul Paşcani a fost nevoie de intervenţia angajaţilor ISU pentru eliberarea aleilor pietonale şi străzilor din cauza unor copaci care s-au rupt şi ameninţau pietonii. Unul dintre aceştia a lovit chiar un autoturism taxi, pe care l-a avariat serios.
În alte două cazuri a fost nevoie de degajarea unor arbori căzuţi pe străzile Moldovei şi Castanilor în parcul municipal. În acest ultim caz poliţiştii locali au restricţionat traficul între spital şi pasarela peste cale aferată pentru ca utilajele Primăriei să intervină să elibereze zona.
Ploaia care s-a