Patru tineri din comuna Homocea au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau a intrat în peretele unei case. Accidentul s-a produs ieri dimineaţă, la ora 3.40, pe DN 11A, pe raza municipiului Adjud. Poliţiştii spun că evenimentul rutier s-a produs pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă.
Şoferul care a provocat accidentul nu a păţit nimic, dar o pasageră de 16 ani a suferit răni grave. „La orele 03.40, pe DN11 A, pe raza municipiului Adjud, conducătorul auto N. Gheorghe, de 29 ani, din comuna Homocea, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă laterală stânga a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu peretele unei locuinţe. În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a tinerei L. Andra Maria, de 16 ani, şi rănirea uşoară a lui B. Ionuţ-Marius, de 22 ani, S. Marius-Florin, de 17 ani, şi B. Paraschiva, de 19 ani, toţi din comuna Homocea. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii faptei”, au transmis poliţiştii vrânceni.
Pompierii au fost anunţaţi şi ei despre eveniment şi au plecat spre locul accidentului cu o autospecială dotată şi cu accesorii pentru descarcerare. Ajunşi la faţa locului, ei nu au fost nevoiţi să intervină pentru a scoate victimele din maşină, întrucât acestea nu au rămas încarcerate în urma impactului cu peretele imobilului.
Doi dintre răniţi au fost preluaţi de echipajul SMURD ajuns la locul producerii evenimentului, iar alţi doi de ambulanţa SAJ. „La faţa locului s-au deplasat o autospecială de capacitate medie ce are în dotare şi accesorii pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud, cât şi o ambulanţă de la SAJ Vrancea. La sosirea la faţa locului au fost identificate patru persoane rănite, nefiind necesară intervenţia echipajului de descarcerare pentru scoaterea lo