Bank for International Settlements (BIS), cunoscută şi drept banca băncilor centrale, a fost una dintre puţinele instituţii financiare internaţionale care a lansat avertismente înainte de declanşarea crizei globale în 2007.
Cea mai puternică voce a fost a lui William White, economist şef al BIS în perioada 1995 - 2008. Din păcate, White a fost "omul pe care nimeni n-a vrut să-l asculte", după cum scria revista germană Der Spiegel în vara anului 2009, care a mai precizat că "bancherii centrali au preferat să-l asculte, în schimb, pe marele său rival, Alan Greenspan".
Stephen Cecchetti, succesorul lui White în postul de economist şef al BIS, şi-a evaluat recent activitatea din ultimii cinci ani în cadrul conferinţei anuale a băncii băncilor centrale, printr-o prezentare intitulată "Cinci ani în turn". Cecchetti s-a referit, probabil, la "turnul de fildeş" al teoreticienilor, tot mai irelevanţi în faţa asaltului necontenit al realităţii economice. Tocmai această irelevanţă l-a determinat, probabil, să nu mai dorească un nou mandat de economist şef la BIS.
Vorbind despre hazardul moral, care este "mai rău decât a crezut", Stephen Cecchetti a precizat că "natura şi mărimea riscurilor asumate de instituţiile financiare sunt mult mai mari decât am crezut", deoarece "problema fundamentală este divergenţa dintre interesele băncilor şi cele ale societăţii".
Sursa acestui conflict de interese vine de la răspunderea limitată a proprietarilor şi de la creşterea gradului de leverage, care implică stimularea investiţiilor riscante. "Băncile au ştiut că, prin creşterea propriilor dimensiuni, vor deveni prea mari pentru a intra în faliment", a mai arătat economistul şef de la BIS.
Jaime Caruana, al cărui mandat de director general al BIS a fost prelungit, a arătat, în cadrul aceleiaşi conferinţe anuale a BIS, că "relaxarea condiţiilor financiare are un
