Cea de-a treia ediţie a Festivalului de Film Central European (MECEFF) desfăşurată timp de cinci zile la Mediaş a fost deschisă luni seara cu un recital de muzică pop susţinut timp de o oră de o americancă, în fapt o medieşeancă născută în Nevada, o stea în devenire care a revenit în România pentru o carieră muzicală de succes, în care primii paşi i-au fost călăuziţi de Denisa de la trupa Bambi.
După un potpuriu de piese internaţionale, dar şi creaţii originale, care efectiv au încins publicul, actorul Constantin Cotimanis a prezentat tot ceea ce îi aşteaptă pe medieşeni în cele 5 zile ale festivalului, în speţă peste 50 de filme de lung metraj prezentate în patru locaţii din Mediaş.
Despre însemnătatea manifestării a vorbit apoi şi directorul festivalului, Radu Gabrea, pentru ca în final – în jurul orei 22 – să fie prezentat primul film, Lili Marleen, o producţie germană de 120 de minute, tocmai pentru că Germania este alături de celelalte şapte state, ţara invitată la ediţia din acest an a MECEFF. La proiecţie a fost prezentă şi Regina Ziegler, unul dintre cei mai titraţi producători germani de film, care cu puţin timp înainte a participat la Sala Traube la o sesiune de întrebări şi răspunsuri.
Cea de-a treia ediţie a Festivalului de Film Central European (MECEFF) desfăşurată timp de cinci zile la Mediaş a fost deschisă luni seara cu un recital de muzică pop susţinut timp de o oră de o americancă, în fapt o medieşeancă născută în Nevada, o stea în devenire care a revenit în România pentru o carieră muzicală de succes, în care primii paşi i-au fost călăuziţi de Denisa de la trupa Bambi.
După un potpuriu de piese internaţionale, dar şi creaţii originale, care efectiv au încins publicul, actorul Constantin Cotimanis a prezentat tot ceea ce îi aşteaptă pe medieşeni în ce