Dacă întîmplător pe domnul Nicolăescu l-ar fi chemat Lazăr Nicolăescu și ar fi zăcut, așa cum se obișnuiește pe la noi, cu încă trei muribunzi într-un pat de spital și ar fi venit Iisus să-l mîntuiască, șoptindu-i: “Nicolăescu, ia-ți patul și umblă!”, cu siguranță actualului ministru al Sănătății nu i-ar fi fost ușor să poarte în cîrcă un pat cu atîția pacienți.

Din nefericire pentru noi toți, ministrul liberal, castrat de metafizică, n-ar putea juca într-o parabolă biblică nici măcar rolul măgarului pe spinarea căruia a intrat Mîntuitorul în Ierusalim. Și asta pentru că, aflat într-o relație de amiciție doar cu sine însuși, domnul Nicolăescu își poartă lipsa de iubire față de aproapele ca pe o grimasă, lăsînd impresia că un frate geamăn îmbătrînit în stadiul de homuncul i s-a agățat cu dinții de noadă pe cînd se scălda în lichidul amniotic.

Culmea e că, înaintea sa, un alt ministru liberal, de profesie medic, era cunoscut pentru virtutea de a nu suporta bolnavii. Or Nicolăescu, atins de o imparțialitate morbidă, urăște în egală măsură și doctorii, și pacienții.

Că are boală pe chirurgi e de înțeles, c-o fi făcut de mic alergie la cuțitarii din cartier, numai că, vorba aia, pe doctori i-ai omorît, dar cu pacienții ce-ai avut?

Căci, spre deosebire de bolnavii altor popoare, bravii noștri suferinzi, gospodari din fire și cu o conștiință demnă de societatea românească de consum, vin nu doar cu boala de acasă, ci și cu spirtul medicinal, branulele, pansamentele, seringile, piramidoanele și cu anunțurile mortuare plătite din timp la mica publicitate.

Dacă întîmplător pe domnul Nicolăescu l-ar fi chemat Lazăr Nicolăescu și ar fi zăcut, așa cum se obișnuiește pe la noi, cu încă trei muribunzi într-un pat de spital și ar fi venit Iisus să-l mîntuiască, șoptindu-i: “Nicolăescu, ia-ți patul și umblă!”, cu siguranță actualului ministru