După ce ani de zile Palatul Romanit părea un loc unde nu se întâmplă nimic, iată-l acum în hlamidă împărătească, făcându-şi intrare triumfală în chiar lumina artei de cea mai pură esenţă, a artei aceleia asupra căreia se vor fi aplecat cu sufletul colecţionari de ieri, de-alaltăieri, de azi, împătimiţi de frumos, trăitori în România, identificaţi cu sufletul românesc, oameni care şi-au convertit întreg avutul în opere de artă pe care aveau să le ofere mai apoi ţării, ca o oglindă magică în care aceasta să-şi vadă chipul cel neasemuit de frumos prin ochii noştri uluiţi de splendori. Despre istoricul palatului de pe Podul Mogoşoaiei, a cărui construcţie a început în 1802, spre a deveni cancelarie domnească, loc de întâlnire al protipendadei bucureştene, unde balurile nu mai conteneau pentru cei care-şi dăduseră în viaţă o singură osteneală – de a se naşte –, mai apoi minister al finanţelor şi, mai spre noi, de când cu dictatura omului acela nou-nouţ şi roşu ca un ou de Paşte cu semn schimbat, având fel de fel de destinaţii, până când, înfuriat foarte, pământul s-a cutremurat într-un 4 martie 1977, avariindu-l. După o rafistolare rapidă, la 22 august 1978, aici a fost deschis Muzeul Colecţiilor de Artă, cu13 colecţii. Monument istoric (6.200 mp, 66 de săli de expunere), muzeul redeschis pentru public începând din 3 iunie 2013 posedă astăzi 34 de colecţii, între care patru recente, 8.000 de lucrări într-un aranjament care a respectat în mare expunerea din colecţiile originale şi, unde a fost cazul (şi a fost), s-a dat o mai amplă „punere în scenă“ a lucrărilor. Cu ce să începi? Cu ce să termini o prezentare a comorilor de aici? De început ar fi simplu: să ne rezervăm câte o zi pentru a parcurge (nu doar cu privirea, ci cu ochii sufletului) fiecare colecţie, aducând astfel un omagiu acelor Cresus autohtoni care ne-au îmbogăţit cu darul lor de inestimabil