Roş-albaştrii debutează în Champions League peste trei săptămîni, cu Vardar, şi mai au de trecut încă două tururi pînă în grupe, de unde s-ar alege cu premii cît bugetul clubului pe doi ani şi jumătate, perioada aproximativă pe care o va petrece Becali în închisoare. UEFA a sancţionat ”Valiza”, dar blînd: excluderea pe un an a clubului din Ghencea e suspendată şi monitorizată pînă în 2018.
UEFA a pus capăt emoţiilor pe care steliştii le-au trăit în ultimele cinci săptămîni, cît a trecut de la încarcerarea lui Becali pentru dosarul "Valiza". Federaţia europeană a considerat o abatere de la regulament evenimentul în care a fost implicat Gigi, însă nu o exclude pe Steaua din Liga Campionilor. Clubul e sancţionat cu un an în afara Europei, dar pedeapsa e suspendată şi se va activa numai în eventualitatea în care roş-albaştrii vor recidiva în următorii cinci ani cu o nouă abatere.
Vestea a fost primită euforic de către roş-albaştri, staff, fotbalişti şi suporteri. Ce va urma pentru ei în viitorul apropiat? Acceptul pentru a participa în Champions League e superimportant şi sportiv, şi financiar. Conta şi cu Becali în libertate, dar aşa, steliştii se temeau de excludere şi gîndindu-se la banii pe care i-ar aduce Liga, minimum 20 de milioane de euro pentru calificarea în grupe, o sumă pe care o credeau aproape acontată în momentul în care deveniseră matematic campioni în România.
Drumul pînă la premiul din cea mai bogată competiţie europeană începe pe 16 sau pe 17 iulie, cu turul contra macedonenilor de la Vardar, şi la o săptămînă după, urmează returul la Skopje. Calificarea ar fi urmată de încă două tururi preliminare pînă la grupe.
Pentru turul al treilea, tragerea la sorţi e pe 19 iulie. Adversarele posibile cele mai grele: Maccabi Tel Aviv, Maribor, Slovan Bratislava. Următoarea fază e play-off-ul, în care există cinci posibile oponente: Plzen,