Ştefan Gheorghe a fost revocat, marţi, din funcţia de director general al Transelectrica (TEL), după doar patru luni de mandat, iar pe poziţia rămasă vacantă a fost numit Ştefan-Doru Bucătaru, membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost director general al Teraplast (TRP).
"Potrivit Deciziei nr. 22/25.06.2013 a Consiliului de Supraveghere, începând cu data de 25.06.2013: se revocă din funcţia de preşedinte al Directoratului, denumit alternativ şi director general executiv sau Chief Executive Officer - CEO - al societăţii, domnul Ştefan Gheorge, numit provizoriu în acestă calitate până la selectarea membrilor Directoratului (...), cu aceeaşi dată încetând contractul de mandat nr.C75/11.03.2013, încheiat cu acesta; se numeşte în funcţia de Preşedinte al Directoratului (...) Ştefan-Doru Bucătaru, până la numirea membrilor Directoratului", se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Transelectrica Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Gheorghe a preluat conducerea Transelectrica la mijlocul lunii februarie, dată când era director general interimar al Hidroelectrica, din iunie 2012.
Transelectrica a anunţat tot marţi, prin alt comunicat, că Ovidiu-Petrişor Artopolescu, fost manager la Microsoft România şi fost secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor, a renunţat la funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere. Artopolescu a fost ales preşedinte al CS la începutul lunii iunie.
Pe poziţia rămasă vacantă a fost numit Ion-Toni Teau, director general Lasselsberger.
Artopolescu a intrat în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica la mijlocul lunii martie, iar la finele lunii mai a fost reales membru în consiliu. Într-o AGA derulată la finele lunii mai, au fost înlocuiţi patru din cei şapte membri ai consiliului, la doar două luni şi jumătate de la numirea în funcţie. Consiliul de Supraveghere a fost ales prin metoda