Noul Guvern de la Atena are ca principal obiectiv ducerea mandatului de patru ani până la final, a declarat premierul Antonis Samaras, care îşi doreşte o mai mare stabilitate şi o coordonare mai bună între partidele din coaliţie, informează Kathimerini.
Adresându-se membrilor propriului cabinet, după ceremonia de numire în funcţia de la Palatul Prezidenţial, liderul conservator a explicat că ţintele pe termen scurt ale Guvernului includ reuniuni cu creditorii internaţionali ai Greciei, obţinerea unui excedend şi pregătirea pentru preşedinţia europeană de anul viitor.
"Avem nevoie de paşi concreţi pentru a implementa toate reformele necesare", a spus Samaras adăugând că statul elen "nu are timp de pierdut".
"Fiecare dintre noi are credinţe politice diferite, dar ideologia imperativă este în prezent legată de salvarea ţării", a mai adăugat premierul grec.
Samaras a schimbat membrii cabinetului, după ce a pierdut unul dintre cei doi parteneri de coaliţie, oferind partidului socialist PASOK ministere importante în încercarea de a consolida sprijinul oferit de membrii acestuia.
Noul Guvern de la Atena are ca principal obiectiv ducerea mandatului de patru ani până la final, a declarat premierul Antonis Samaras, care îşi doreşte o mai mare stabilitate şi o coordonare mai bună între partidele din coaliţie, informează Kathimerini.
Adresându-se membrilor propriului cabinet, după ceremonia de numire în funcţia de la Palatul Prezidenţial, liderul conservator a explicat că ţintele pe termen scurt ale Guvernului includ reuniuni cu creditorii internaţionali ai Greciei, obţinerea unui excedend şi pregătirea pentru preşedinţia europeană de anul viitor.
"Avem nevoie de paşi concreţi pentru a implementa toate reformele necesare", a spus Samaras adăugând că statul elen "nu are timp de pierdut".
"Fiecare dintre noi are credinţe politi