România este una dintre cele mai bogate țări din Europa în resurse minerale. Nu o spun eu, ci oficialii ANRM.

În zadar specialiştii au evidenţiat bogăţiile subterane ale ţării noastre. Politicienii nu au făcut nimic, în ultimii ani, în design-ul unei strategii naţionale care să aducă venituri consistente la bugetul de stat şi mai ales să creeze locuri de muncă.

Recenta declaraţie a lui Ionel Blănculescu, consilier al primului ministru, potrivit căreia “România poate deveni un pionier (prin Roşia Montană) în exploatarea resurselor de metale rare, care să stimuleze deschiderea de alte mine”, dă un semnal pozitiv investitorilor străini. Prestigiosul analist politic a vorbit despre teama perpetuă a guvernanţilor de ONG-urile “specializate mai mult în critică literară, decît în fapte.” Ce nu ne spune nimeni este de ce leguitorul român, deci puterea politică, nu modifică Legea Transparenţei, în sensul aflării surselor de finanţare ale acestor comitete, botezate societate civilă. Neprihănitele dudui ale oengismului de budoar, n-ar trebui să-şi publice şi ele declaraţiile de avere şi de interese? Monica Macovei nu are un punct de vedere?

Cum e asta ditamai colosul guvernamental să se teamă de budoarul unor dive parfumate cu D’or-uri străine? Era să scriu dihori.

“In industria extractivă de minerale solide, situaţia stă întrun mod destul de nefericit. Este complicată, dar cel mai mult o complicăm noi pentru că ne lipseşte actţunea. România continuă să fie pasivă la acest sector. Cu toate acestea, putem să realizăm valoare adăugată în acest domeniu. Va fi momentul în care, cu sau fără Guvern, aceste zone pot fi exploatate cu eficienţă.” O spune Ionel Blănculescu. Un om responsabil. Chiar ştie ce spune. În spatele afirmaţiilor sale stau munţi de cifre şi de dosare. De ce oare a trebuit să ne spună nouă, publicului avizat, şi nu a realizat in-house un studiu