Spre marele şi sincerul meu regret, l-am cunoscut puţin, mai mult din cele auzite de la foştii lui studenţi basarabeni, dintre cei care au studiat la Braşov sau pe care i-a editat... Am aflat trista veste într-o şedinţă a cenaclului REPUBLICA, ce activează în incinta Bibliotecii Naţionale şi e moderat de poeta şi eseista Moni Stănilă.

La îndemnul ei, noi, cei prezenţi, am păstrat, în memoria celui plecat, un moment de reculegere.

Mărturisesc, am fost profund mişcat. M-am simţit, nu ştiu cum... vinovat. De ce: vinovat? Că l-am cunoscut prea puţin, cât a fost în viaţă? Da, poate... Dar a rămas... opera lui. Să vezi că nu e doar asta la mijloc. Opera, cărţile le voi căuta şi citi, dar aş fi vrut să cunosc... omul. Pe profesorul Alexandru Muşina, despre care am auzit atâtea lucruri frumoase de la foştii lui discipoli. Ba, mai mult: aş fi vrut să mă prenumăr şi eu printre aceştia... Să fac filologia la Universitatea Transilvania şi să-l am de profesor...

...Citesc în numărul recent al „Observatorului cultural”, în reluare, interviul acordat de regretatul poet şi profesor şi, printre alte judecăţi extrem de interesante asupra procesului literar actual, îmi atrage atenţia întrebarea: „Ce părere aveţi despre poezia aşa zis mizerabilistă?”

A.M.: „...dacă ea apărea acum 30 de ani, ba nu, acum 70 de ani, avea un chichitez.”

Şi mai jos: „...mizerabilismul este o trecere în poezie a anumitor tipuri de emisiuni de televiziune, o „reciclare” a anumitor filme care se fac în Occident de 30-40 de ani, a unui anumit tip de proză „supărată” să zicem a tinerilor furioşi din anii '50. E, paradoxal, retardată. Are, în plus, ceva care pe mine mă deranjează, despre care am vorbit deja, e prea jurnalistică. Perspectiva asta „mizerabilistică” este perspectiva ştirilor de la ora 5, senzaţională şi stupidă.