Cu toate că la începutul anului edilul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, dădea asigurări că în acest an vor începe o serie de acţiuni de modernizare ale ştrandului Codrişor, acum acesta s-a sucit. Primarul spune că pentru reabilitarea ştrandului, la care nu s-au mai făcut lucrări de mai bine de 23 de ani, ar trebui cheltuite trei milioane de lei, bani de care municipalitatea nu dispune.
În ultimii 23 de ani, pe lângă igienizările anuale, municipalitatea bistriţeană a făcut un singur lucru la ştrandul Codrişor - a înălţat fundul bazinului mare, astfel încât apa din ştrand să aibă maxim doi metri. În rest, ştrandul administrat de Primărie arată exact la fel ca pe vremea lui Ceauşescu.
Duze din tablă ruginită, robinete antice, obiecte sanitare pe care timpul şi-a pus amprenta, gresie şi faianţă spartă, cam acesta este tabloul care te întâmpină la ştrandul Codrişor, asta atunci când este funcţional şi nu cumva se schimbă apa din bazinul mare.
"Trebuie să găsim finanţare. Modernizarea ştrandului Codrişor înseamnă o investiţie de aproximativ trei milioane de lei. Nu ne putem permite o astfel de sumă la ora actuală. Am avut iniţial o discuţie cu o firmă care se ocupă de modernizarea ştrandurilor, iar valorile erau atunci mult mai mici.
În situaţia de faţă vom încerca să facem modernizarea pe fonduri europene sau, dacă nu, prin asociere. Sunt nişte scrisori de intenţie, însă momentan nu se pot materializa. Ştrandul funcţionează în condiţiile de până acum, adică cu bazin cu apă rece şi cu utilităţile care sunt adecvate", spune edilul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu.
Acesta mai spune că dat fiind faptul că zona de picnic din Pădurea Schulerwald a intrat în reabilitare pe fonduri europene, grătarele au fost mutate în perimetrul ştrandului Codrişor.
"Noutatea din acest an - am deschis pe terenul de deasupra ştrandului şi un loc de