Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor către România prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Transport (POS-T), potrivit Ministerului Fondurilor Europene, ceea ce înseamnă că de acum înainte guvernul va putea trimite către Bruxelles cereri de rambursare pentru lucrările executate pe autostrăzi şi căi ferate.
Deblocarea plăţilor de la Bruxelles are o importanţă majoră, în contextul în care într-un an de zile – mai 2012- mai 2013 - Programul Operaţional Sectorial Transporturi (POS-T), cel mai mai bine finanţat dintre programele operaţionale sectoriale, cu o alocare totală de 4,5 mld. euro între 2007 şi 2013, nu a luat decât 11 mil. euro de la UE (ca rambursări), adică 0,2% din total.
În total, în aproape 7 ani de la integrarea în UE, România a luat pe POS-T doar 295 mil. euro (6,4% din total).
Comisia Europeană a transmis în iunie anul trecut o scrisoare de întrerupere a plăţilor, iar în decembrie a mai transmis o scrisoare de presuspendare a acestora.
Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor către România prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Transport (POS-T), potrivit Ministerului Fondurilor Europene, ceea ce înseamnă că de acum înainte guvernul va putea trimite către Bruxelles cereri de rambursare pentru lucrările executate pe autostrăzi şi căi ferate.
Deblocarea plăţilor de la Bruxelles are o importanţă majoră, în contextul în care într-un an de zile – mai 2012- mai 2013 - Programul Operaţional Sectorial Transporturi (POS-T), cel mai mai bine finanţat dintre programele operaţionale sectoriale, cu o alocare totală de 4,5 mld. euro între 2007 şi 2013, nu a luat decât 11 mil. euro de la UE (ca rambursări), adică 0,2% din total.
În total, în aproape 7 ani de la integrarea în UE, România a luat pe POS-T doar 295 mil. euro (6,4% din total).
Comisia Europeană a transmis în iunie