Două victime sunt din Timiş
18 persoane şi-au pierdut viaţa într-un tragic accident produs luni în Muntenegru, acestea aflându-se într-un autocar în care erau şi pasageri români şi care s-a prăbuşit într-o prăpastie.
Familiile persoanelor decedate în accidentul produs în Muntenegru sunt anunţate marţi de echipe mixte formate din poliţişti şi psihologi, nouă dintre victime fiind din Capitală, cinci din judeţul Argeş, două din Timiş şi câte una din Ilfov şi Cluj, au declarat oficiali din Poliţie.
Biroul de presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I a transmis un mesaj de condoleanţe al Majestăţii Sale Regelui. Publicăm mai jos mesajul integral al regelui.