Declanşat de o revoltă împotriva regimului lui Bashar al Assad, războiul civil sirian capătă tot mai mult accentul unui război inter-confesional între şiiţi şi sunniţi. Zeci de clerici sunniţi din mai multe state arabe, întruniţi în iunie la Cairo, le-au cerut credincioşilor să plece la jihad în Siria, în condiţiile în care în acea ţară sunt deja prezenţi, de mai mult timp, luptători străini, iar cele mai bine-organizate grupări ale rebelilor sunt cele ale jihadiştilor. Influenţa jihadiştilor este, de altfel, şi motivul pentru care statele occidentale ezită să îi înarmeze pe rebeli – ultima oară când au făcut acest lucru, jihadiştii, odată înfrânt adversarul comun, forţele sovietice din Afghanistan, s-au întors împotriva celor care îi sprijiniseră. Jihadul lansat împotriva Occidentului de aşa-numiţii arabiafghani continuă chiar şi în zilele noastre şi atrage noi generaţii de adepţi. Să ne amintim doar de recentele atacuri de la Boston şi Londra: deşi nu s-a probat apartenenţa celor care le-au comis la organizaţii teroriste ca Al Qaida, discursul lor îl reflectă în mod clar pe cel al jihadiştilor. Persistenţa acestui fenomen al jihadului, ameninţarea continuă pe care o prezintă – chiar dacă această ameninţare ar putea să fie ceva mai redusă decât sugerează puternica acoperire mediatică a atacurilor jihadiste ­­– necesită o serie de lămuriri. Ce este jihadul pentru Islam şi ce reprezintă el astăzi? Cât de departe ar fi dispuşi jihadiştii să meargă, ar putea justifica ei eventuala folosire a armelor de distrugere în masă în numele lui Dumnezeu? Dincolo de violenţă jihadiştilor, care sunt scopurile lor politice?

Înainte de a căuta răspunsul la aceste întrebări, trebuie să facem, însă, o observaţie: jihadiştii musulmani nu sunt, nici pe departe, singurii care, de-a lungul istoriei au ucis în numele lui Dumnezeu.

Război sfânt şi terorism islamic

Î