Cristina Popescu și Adelina Jelescu, activiști PES din județul Tulcea, au participat în perioada 21-23 iunie 2013 la Consiliul Partidului Socialiștilor Europeni organizat la Sofia. Delegația României a fost condusă de premierul și președintele PSD Victor Ponta la care s-a alăturat și Ministrul Mediului, Rovana Plumb și europarlamentarul Corina Crețu.
La eveniment au participat peste 40 de activiști PES din România. În cadrul evenimentului delegații PES s-au întâlnit cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, șeful grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Hannes Swoboda, președintele Partidului Socialiștilor Europeni, Sergei Stanishev și secretarul general al PES, Achim Post.
În cadrul Consiliului PES, delegații au stabilit să susțină o candidatură unică a stângii pentru șefia Comisia Europene. Persoana care a fost cea mai des nominalizată de delegați a fost președintele Parlamentului European, Martin Schulz.
Președintele-coordonator național PES activists România, Victor Negrescu, a declarat în cadrul Consiliului PES că „PSD și România a fost cea mai bine reprezentată delegație la Consiliul Partidului Socialiștilor Europeni. Acest lucru demonstrează că noi social democrații din România suntem deciși să susținem drumul european al țării noastre. Un drum care însă nu se va mai parcurge cu capul plecat ci demonstrând partenerilor europeni forța și ambiția României de a conta în Europa. Am citit în presa că anumiți europarlamentari PDL critică dorința PES de a nominaliza un candidat unic la șefia Comisiei Europene și în special persoana președintelui Parlamentului European, Martin Schulz. Probabil că domnii europarlamentari de la PDL au trăit bine pe perioada guvernării PDL și consideră că președintele de dreapta al Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, a ajutat România și a oprit criza economică să ne afecteze ța