Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hai, nu faceţi toţi frumos? Viitoru-i luminos!

Publicat in Romania Libera, marți 25 iunie 2013 ·

Ceea ce face noua Constituţie prin consacrarea supremaţiei Parlamentului nu este nici mai mult, nici mai puţin, decât să pregătească terenul instaurării unui regim tiranic, fie sub forma unei dictaturi elective, fie a uneia personale. Între timp, aparatul de propagandă al regimului, adică trustul lui Voiculescu ne îndeamnă, prin intermediul “ hiturilor estivale” să “facem frumos” pentru că “inevitabil va fi bine” şi “viitorul e luminos”.

La aniversarea unuit an de guvernare USL organizată de Antena 3, domnii Ponta şi Antonescu s-au angajat într-o serie de consideraţii privitoare la rolul referendumului într-o democraţie precum şi la pericolele pe care le prezintă excesul de utilizare a acestui instrument, exemplificate de însuşi prim-ministrul Victor Ponta prin afirmaţia că “puterea nazistă s-a instaurat prin referendumuri”. Crin Antonescu a susţinut acest punct de vedere cu o explicaţie de “istoric”: “Cert este că Germania nu mai are niciun fel de referendum pe nicio temă. Pentru că Adolf Hitler, care a ajuns la putere democratic câştigând cu partidul său un scor semnificativ (…), după ce a ajuns cancelar s-a apucat de nişte referendum-uri în baza cărora a desfiinţat celelalte partide politice, a dat legile rasiale, a introdus principiul Führer-ului şi s-a ajuns unde s-a ajuns.”. Domnii Ponta şi Antonescu fie mint cu bună ştiinţă, fie au cunoştinţe în cel mai bun caz limitate de istorie. Singura parte adevărată din spusele lor este că Hitler a organizat mai multe referendum-uri, şi anume patru, dintre care unul, cel din 1934 instituia, aşa cum afirmă Antonescu, “principiul Führer-ului”. În rest, nicio lege rasială sau alte orori nu au fost adoptate prin referendum în Cel de-al treilea Reich. Oricum, pentru a evita asemenea derapaje, domnul Antonescu ne-a asigurat că, potrivit noii Constituţii, preşedintele sau un număr de 250.000 de cetăţeni vor putea ini

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: Forul staturar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 21 minute
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul staturar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 21 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum o ora
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Vreme schimbătoare și ploi slabe în România. Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni

HotNews acum 23 minute
Meteorologii eu emis, luni, prognoza meteo pentru intervalul 13-26 ianuarie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi schimbătoare, cu oscilații de temperatură de la o zi la alta și ploi mai degrabă slabe cantitativ Prog

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 56 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Ziua Culturii Naționale 2025, marcată la Constanța printr-o serie de evenimente

Ziua Constanta acum o ora
Românii sărbătoresc Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, a pregătit alături de colaboratorii săi naționali și internaționali, o serie de evenimente care celebrează această zi importantă, e

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°