Investitorii străini au cheltuit în judeţul Alba aproximativ 1 miliard de euro. Domeniile în care au fost realizate cele mai mari investiţii sunt prelucrarea lemnului şi componentele pentru industria auto. Oraşul Sebeş deţine supremaţia într-un top al afacerilor derulate de companiile străine. Alte fabrici importante au fost construite la Cugir, Blaj şi Alba Iulia.
Sebeşul este în prezent centrul national al prelucrării lemnului şi va fi, în scurt timp, şi un pol în domeniul componentelor pentru industria auto. Aici funcţionează cele mai mari companii din ţară în domeniul prelucrării primare a lemnului şi a plăcilor stratificate. Este vorba despre societăţile Holzindustrie Schweighofer şi Kronospan, ambele deţinute de investitori din Austria. Investiţia Kronospan este de aproximativ 350 milioane euro, iar cea de şla Holzindustrie Schweighofer se ridică la circa 300 milioane euro.
Cele două companii au cifre de afaceri similare cu valoarea investiţiilor. Holtzindustrie Schweighofer este, în acelaşi timp, una dintre cele mai profitabile companii din România. A avut în 2011 un profit de 312 milioane de lei, ceea ce însemană circa 70 de milioane de euro. Suma se raportează la o cifră de afaceri de 1,58 miliarde de lei şi la un număr de 1.267 de angajaţi. Alţi trei investitori importanţi din industria lemnului au ca proprietari companii din Italia: Savini Due, Ciatti HT şi Grande Arredo. Cele trei societăţi sunt specializate în fabricarea mobilei şi au contribuit împreună la afacerile din Sebeş cu aproximativ 100 de milioane de euro. Oraşul are o tradiţie de zeci de ani în domeniuol prelucrării lemnului, aici funcţionând în regimul comunist una dintre cele mai mari fabrici în domeniu, din România.
Daimler construieşte o fabrică de 300 milioane de euro
Tot la Sebeş, compania germană Daimler va inaugura în 26 iulie 2013 o fabrică