A făcut la UTA unul din cele mai sudate cupluri din istoria fotbalului nostru alături de Eugen Pojoni. S-a afirmat mai întîi la Timișoara, câștigând Cupa României cu Poli în 1958, dar marile triumfuri le-a trăit în tricoul alb-roșu, la mai bine de un deceniu distanță! Vineri după-amiază, între o fotografie și cuvinte schimbate cu vechii prieteni de la UTA, Iosif Lereter s-a oprit pentru evocarea unor clipe de altă dată.
„Hai că te caută cineva de la UTA”, și-a amintit Lereter momentul când s-a parafat sosirea sa la Arad.
Suntem în 1967, pe când fotbaliștii nu aveau contracte pe durate determinate. Primeai dezlegarea de la club, plecai. N-o primeai, puteai să pleci, dar stăteai în carantină șase luni. „Eu mă gândeam că, la 34 de ani, nu vreau să stau pe bancă, așa că am zis nu”, continuă apărătorul de altădată, cu o vigoare şi o supleţe care se potrivesc perfect cu cele arătate în vechile poze.
„Dar dacă poți să joci imediat la noi?”, au insistat utiștii.
„Loli”, cum era alintat în vestiar, povestește exact cum s-a făcut mișcarea: „Kukla, de la UTA, intrase la Facultatea de Agronomie și timișorenii repede au venit la Arad. Utiștii au fost de acord să-i dea dezlegarea, dar au cerut-o pe a mea. Cei de la Poli le-au spus că poate mă las, dar arădenii le-au răspuns – atunci noi pierdem un jucător, voi câștigați unul!”.
Șefii nu mai știu să organizeze
La aproape cinci decenii, UTA și Poli nu se mai luptă să-și aducă jucători una de la alta, fiecare căutându-și mai degrabă propria identitate. „Mă întristează faptul că și Timișoara și Aradul sunt la pământ cu fotbalul. Și să nu îmi spună cineva că aici nu sunt șefi de fermă sau de firmă! Sunt, cu grămada, dar nu știe nimeni să organizeze. Ghinionul e că în fotbal mai întâi trebuie să arăți, apoi ești ajutat. Și eu, când am venit la Arad, Dumitrescu a întrebat ce e aici, cimitirul ele
