Agenţia Naţonală de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul Curţii de Apel Bacău pentru un posibil conflic de interese în cazul fostului deputat Stelian Ghiţă-Eftimie, după ce acesta ar fi angajat un afin de gradul I la biroul parlamentar.
"Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală în cazul lui Ghiţă-Eftimie Stelian, fost deputat în Parlamentul României în mandatul 2008 - 2012. Starea de conflict de interese a intervenit ca urmare a încheierii de către acesta a unui contract civil prin care s-a realizat un folos material pentru Buruiană Mihai-Daniel, afin de gradul I cu acesta", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de ANI.
Potrvit sursei citate, fostul deputat Ghiţă-Eftimie (PDL - n.r.) a încheiat un contract civil prin care Mihai Daniel Buruiană, afin de gradul I cu acesta, a fost angajat în cadrul Biroului parlamentar al Circumscripţiei electorale nr. 29 şi a obţinut astfel venituri salariale de 55.526 de lei.
"Astfel, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253¹ din Codul Penal al României”, se arată într-un comunicat al ANI.
Reprezentanţii ANI l-au informat pe Stelian Ghiţă- Eftimie despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Fostul parlamentar a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
Potrivit legii, persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perio