Am mai scris despre maniera întâmplătoare în care se derulează aşa numitele mari proiecte ale Iaşului, alături de modesta parte a presei care-şi mai permite luxul de a fi onestă în raport cu ieşenii şi mai puţin obiedientă faţă de administraţia oraşului.

Cu riscul de a primi tot felul de reproşuri că, de fapt, am avea ceva împotrivă ca şi Iaşul să intre într-un nou mileniu, să se derobeze de provincialism, să-şi asume statutul de capitală, că am rămas încremeniţi într-o proiecţie paseistă, păşunisto-semănătoristă, ori că am avea o fixaţie sau ceva de împărţit cu Primarul... Fiecare cu părerea sa, pentru că măcar formal, încă mai trăim într-o lume liberă.

Poate că toată povestea cu pietonalul bulevard Ştefan cel Mare are logica sa vizionară pe care nu toţi avem capacitatea de a o pricepe, poate că aşa e normal, ca orice aglomerare urbană să fie la fel, depersonalizată, fără amprentă sau patină, să te simţi la fel de acasă sau de înstrăinat oriunde, fie prin mall-urile din Iaşi, fie prin cele din Timişoara sau Cluj. Poate aşa o fi normal. În fond şi în vechiul regim, apartamentele, blocurile şi cartierele muncitoreşti arătau exact la fel, iar cei care călătoream mai mult ştiam că atmosfera urbană era cam la fel şi la Baia Mare şi la Piatra Neamţ!

Dincolo de regimuri însă, ar fi trebuit să primeze logica minimală, a bunului simţ, orice astfel de mare intreprindere cu vocaţie strategică pe termen lung, care mai şi costă destul cât să ne îndatoreze pentru foarte mulţi ani, trebuie să răspundă unei necesităţi urbanistice reale, să fie simultan şi temeinică, şi legală şi oportună. Asta nu ţine de nici un fel de politică ci doar de bun simţ şi de lege.

Faptul că oficialii Primăriei vin astăzi şi mimează un soi de consultare publică, ceva de genul „avem un pietonal în buricul târgului; ce facem cu el?” dovedeşte odată în plus acest cras amatorism. La