*Alexandru Chipciu afirmă că la Steaua s-a format o adevărată familie şi că echipa sa va domina Liga I şi în acest sezon
*Chipciu nu s-a putut bucura pe deplin pentru titlul câştigat anul acesta
* Accidentarea gravă suferită în meciul cu Dinamo l-a făcut să privească festivitatea de decernare a medaliilor de pe un scaun aflat în faţa podiumului de premiere
Alex, cum decurge recuperarea?
Merge foarte bine, a fost mai greu la început, dar m-am obişnuit. Nu pot să lucrez încă cu piciorul cum mi-aş dori, am acest ghips de o lună, pe 26 s-a împlinit o lună, şi trebuie să-l mai ţin încă o lună şi jumătate… Zilele trecute chiar mă gândeam ce bine mă descurc cu stângul, parcă nici nu mai am nevoie de piciorul drept (glumeşte).
Te-a doborât această accidentare?
Nu, nicidecum! Păi, la început, am fost la spital şi mi-au spus că am o simplă entorsă… Toată lumea credea că Vlad Chiricheş o să stea pe bară mult mai mult decât mine. Apoi, următoarea zi, am făcut o tomografie şi mi s-a spus că osul e fisurat în patru părţi, şi uite-aşa am ajuns cu şase şuruburi. Mă aşteptam să intru în depresie, însă familia a fost alături de mine, prietena la fel, colegii de la Steaua… Chiar ieri am vorbit cu Tănase şi Pârvulescu, însă miercuri mă întorc acasă!
„Mă însor şi îl pun naş pe Rusescu”
Cum te-ai simţit când echipa a celebrat titlul cu numărul 24, iar tu nu ai fost prezent?
A fost cam ciudat, trebuie să recunosc. Am ajuns acasă, am dat drumul la televizor şi am văzut sărbătoarea în direct din Piaţa Constituţiei… M-am bucurat pentru echipă, pentru suporteri, pentru toată lumea. Dar lasă că la anul vom lua din nou titlul şi mă voi putea bucura şi eu alături de echipă. La Steaua s-a format o familie, iar asta mă bucură. În august, prietena mea va naşte şi ne-am gândit să-l punem naş pe Raul Rusescu, este mai famili