Democrat-liberalii vor iniția Coaliția pentru Constituția cetățenilor, for ce va fi condus de profesorul universitar Radu Carp, a declarat președintele PDL Vasile Blaga.
În plus, acesta i-a invitat să participe la acest for de dezbatere pe reprezentanții partidelor de opoziție, ONG, simpli cetățeni nemultumiti de revizuirea Constitutiei, transmite Mediafax.
Din comitetul de inițiativă fac parte și Anca Boagiu, Liviu Negoiță, Alin Tișe, Adriana Săftoiu, Ioan Oltean, Radu F. Alexandru, Cristina Trăilă și Valeria Schelean.
"Am decis astăzi să iniţiem Coaliţia pentru Constituţia cetăţenilor, Constituţia pentru România, nu pentru USL şi invităm să participe partidele parlamentare de opoziţie, partidele neparlamentare, simpli cetăţeni, ONG-uri, nemulţumiţi de revizuirea Constituţiei", a precizat Vasile Blaga.
Blaga a mai precizat că va discuta cu partidele de opoziţie, pentru a stabili un calendar de informare a cetăţenilor şi de proteste faţă de proiectul de revizuire a Constituţiei.
"Să considerăm că această variantă de Constituţie este una posttraumatică, una resentimentară, extrem de periculoasă pentru democraţia din România. Mai mult de jumătate din amendamentele depuse de USL se referă la reducerea prerogativelor preşedintelui. Am ajuns la a defini o replică aproape parlamentară. Majoritatea USL şi-a subordonat toate instituţiile statului", a adăugat Blaga.
CITIȚI ȘI: PDL cere reluarea votului la referendumul cerut de Traian Băsescu