Firma care a asigurat transportul turiştilor din Muntenegru a angajat un şofer care conducea doar ocazional autocare. Profesioniştii auto spun că, în acest accident tragic, lipsa de experienţă a şoferului şi-a spus cuvântul.
Agentul de poliţie George Ciobanu, şoferul care se presupune că ar fi condus „autocarul morţii” şi care şi-a pierdut viaţa în accident, colabora ocazional cu firma care a efectuat transportul turiştilor în Muntenegru. „La noi nu îţi trebuie deloc experienţă ca să ajungi să conduci un autocar, nimeni nu bate monedă pe chestia asta. Trebuie doar să ai permis de conducere, care se ia cum se ia, că faci un număr limitat de ore şi asta este, apoi atestatul se ia la fel, după un examen în care plimbi autocarul gol. Dacă nu te duce mintea să faci curse prin Bucureşti ca să capeţi experienţă şi pleci direct să faci curse de o mie, două mii de kilometri, nu este deloc în regulă. Autocarul cu care se dau examenele este gol pentru că nu au cum să îl umple cu oameni şi să li se pună viaţa în pericol”, ne-a declarat Marius Teodorescu, instructor şi patron al unei şcoli de şoferi.
„A calculat manevra greşit şi a ajuns în prăpastie”
Marius Teodorescu ne mai spune că, în cazul accidentului din Muntenegru, lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul. „Neavând suficientă experienţă, a intrat într-o depăşire în care n-ar fi trebuit, probabil, să intre, n-a calculat bine, s-a gândit că autocarul va reacţiona într-un fel, dar acesta a reacţionat altfel şi a ajuns în prăpastie. Cert este că şoferul nu avea contract de muncă la firma respectivă, pentru că ăla, în loc să-şi angajeze un şofer, a luat un prieten căruia îi dădea 100 de euro, sau nu ştiu cât, să-i conducă autocarul. Poate avea experienţă în a conduce maşinile de poliţie. Dacă aveau un şofer de autocar angajat, care făcea treaba asta de multă vreme şi era specializa