Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a oferit lămuriri cu privire la ora la care premierul Victor Ponta a fost anunţat de tragicul accident şi momentul în care s-a instituit celula de criză, după ce în ultimele zile viteza de reacţie a autorităţilor române a fost subiectul unor aprige polemici. Ministrul a explicat că autorităţile muntenegrene au anunţat iniţial că este vorba despre un autocar cu cetăţeni ucraineni.
"Prima perioadă a fost una de confuzie în Muntenegru, din cauza informaţiilor iniţiale cum că ar fi fost un autocar ucrainean. Pas cu pas au început să se clarifice lucrurile. Ambasadorul României la Podgorica a fost chemat la spital şi abia atunci când Ministerul de Interne şi autorităţile muntenegrene au confirmat ambasadorului, acesta a informat mai departe. Au fost tot felul de informaţii contradictorii venite din Muntenegru. Informaţiile nu puteau fi transmise neverificate.", a explicat Titus Corlăţean la România TV.
Ministrul de Externe a spus că procedurile de repatriere au fost dificile, însă în urma unor presiuni puternice, a reuşit să facă posibilă aducerea corpurilor neînsufleţire ale victimelor accidentului.
"Am avut o discuţie cu autorităţile din Muntenegru pentru ca operaţiunile să fie accelerate astfel încât astăzi să fie repatriate corpurile. S-a înţeles la Podgorica sensibilitatea acestui accident şi dorinţa familiilor de a se lămuri în legătură cu victimele.", a mai spus Corlăţean.
CITEŞTE ŞI Morţii din accidentul din Muntenegru au ajuns în ţară. Cinci preoţi oficiază o SLUJBĂ de pomenire
Ambasadorul României în Muntenegru, Mihail Florovici, a precizat că duminică a fost anunţat despre accident de către şeful Poliţiei Rutiere din Muntenegru, care iniţial i-a spus că ar fi vorba despre un autocar ucrainean în care s-ar afla şi români.
Florovici a spus că imediat a mers la spital, unde încă nu sosiseră