Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii din Rovinari au învățat de la turcii din Rize cum să aibă grijă de sănătatea elevilor

Publicat in Gorj Domino, miercuri 26 iunie 2013 ·

Consiliul Local Rovinari, Centrul pentru Educaţie şi Consultanţă Instrumente Structurale şi Şcoala Gimnazială nr. 3 Rovinari au găzduit în perioada 18-21 iunie, vizita partenerilor transnaţionali din Turcia (Inspectoratul Şcolar din Rize, Direcţia de Sănătate din Rize, Fener Lisesi (Şcoala Generală) şi Özel Şahika Salih Kalkavan Ilkögretim Okulu (Şcoala Primară). Vizita s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Healthy Lifestyle’s Education”, proiect finanţat de Comisia Europeană, prin Programul Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii – Comenius Regio şi cofinanţat de Consiliul Local Rovinari.

Programul a cuprins derularea Conferinţei Educaţie pentru Sănătate – obiectivul principal a fost promovarea educaţiei pentru sănătate şi realizarea schimbului de bune practici între instituţiile partenere. La conferinţă au participat părinţi, cadre didactice, consilieri locali, lucrători de tineret. Mai mulți medici și specialiști din domeniul psihologiei și psihoterapiei au susținut prelegeri, vorbindu-le celor prezenți în sală despre sănătatea copiilor, metode utile în domeniul educaţiei pentru sănătate, axate în principal pe învăţarea non-formală. De exemplu, Maria Tomescu, psiholog clinician și psihoterapeut a abordat tematica sănătăţii mintale axându-se în principal pe formarea personalităţii copiilor din punct de vedere al educaţiei pentru sănătate mintală. Prezentarea a oferit exemple de viaţă conform principiilor sănătăţii mintale existente în literatura de specialitate. Nural Kal Pertek, reprezentant de la Direcţia de Sănătate Publică din Rize a trecut în revistă principalele programe derulate de instituţie în vederea educării copiilor pentru un stil de viaţă sănătos. Conferinţa a oferit posibilitatea schimbului de bune practici şi cunoştinţe în domeniul educaţiei pentru sănătate, participanţii au conştientizat importanţa educaţiei pentru sănătate. Cadrele didacti

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 21 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum o ora
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°