Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul electoral al cancelarului Merkel, “o utopie fiscală”

Publicat in rfi, marți 25 iunie 2013 ·

Cancelarul german Angela Merkel şi-a prezentat programul de campanie. Pe 22 septembrie, în Germania vor avea loc alegeri generale, iar creştin – democraţii, CDU, şi liderul lor - cancelarul Angela Merkel – speră să obţină un al treilea mandat. Programul electoral a fost criticat însă şi de rivalii social-democraţi, şi de aliaţii liberali, dar şi de membri ai propriului partid. Deşi predică austeritatea pentru restul Europei, cancelarul le-a promis nemţilor mai multe beneficii sociale şi miliarde de euro pentru investiţii.

Reducerea datoriei de stat, concomitent cu investiții și beneficii sociale crescute, dar fără creșteri de taxe. Cam așa s-ar rezuma platforma electorală a creștin-democraților aflați la guvernare în Germania. “Pe 22 septembrie trebuie să decideţi în ce direcţie o vom lua ca ţară. Dacă veţi continua cu noi drumul de succes sau să o luăm în jos conduşi de o coaliţie social-democraţi - Verzi”, le-a spus cancelarul simpatizanţilor reuniţi la Berlin pentru prezentarea noii platforme a partidului său, CDU şi a partenerului său etern de alianţă, CSU, creştin-democraţii bavarezi. 127 de pagini de promisiuni care nu vor putea fi ţinute decât printr-o îndatorare masivă a bugetului, potrivit criticilor citaţi de “Der Spiegel”. Şi măsuri ce par mai degrabă proprii social-democraţilor.

După ce a insistat în ultimii ani pentru disciplină fiscală în Eurozonă şi programe de austeritate stricte, Angela Merkel devine cheltuitoare la ea acasă. Beneficiile sociale pentru familii, de pildă vor avea creșteri în valoare totală de 7,5 miliarde de euro. Apoi, CDU ar pune deoparte pe termen lung 25 de miliarde de euro pentru a îmbunătăți rețeaua de autrostrăzi a țării, un miliard urmând să fie alocat anul viitor.

Conservatorii au promis să elimine inechităţile din sistemul de taxare german, ceea ce se va traduce prin venituri mai mici cu 6 miliarde la

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 14 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°