Cei 10 inculpaţi trimişi în judecată în dosarul în care sunt acuzaţi că sunt implicaţi în furtul de armament de la Uzina Mecanică Sadu au trebuit ieri să dea explicaţii în faţa judecătorului de la Tribunalul Gorj, care, pe parcursul mai multor ore, i-a audiat pe aproape toţi. Unul singur s-a prelevat de faptul că nu avea avocatul prezent şi a cerut să nu fie audiat, în timp ce restul au răspuns la întrebări, iar doi chiar au cerut să fie judecaţi mai repede, recunoscând faptele.
Cele mai „tari” declaraţii le-a făcut şi cel care este principalul inculpat din dosar, Ion Bălţătoiu, muncitorul arestat preventiv încă din luna martie, după ce a fost prins în urma unui flagrant organizat la Sadu chiar de Ziua Poliţiei. Ieri bărbatul a povestit că, de fapt, a fost târât în toată această poveste de către un investigator sub acoperire, care, mai întâi l-a împrumutat cu bani, la Uzină lefurile fiind neplătite atunci de vreo două luni, după care i-a cerut să-i procure armament. „M-a ameninţat că mă omoară, că-mi dă foc la casă şi nu mi-am dat seama că trebuia să mă duc la Poliţie. Nu am furat niciodată, acum am tot sperat că mă lasă în pace, dar, în cele din urmă, la presiunea lui am luat cele 210 cartuşe”, a povestit inculpatul, care a recunoscut toate acuzaţiile pe care i le aduc anchetatorii.
Cei 10 inculpaţi trimişi în judecată în dosarul în care sunt acuzaţi că sunt implicaţi în furtul de armament de la Uzina Mecanică Sadu au trebuit ieri să dea explicaţii în faţa judecătorului de la Tribunalul Gorj, care, pe parcursul mai multor ore, i-a audiat pe aproape toţi. Unul singur s-a prelevat de faptul că nu avea avocatul prezent şi a cerut să nu fie audiat, în timp ce restul au răspuns la întrebări, iar doi chiar au cerut să fie judecaţi mai repede, recunoscând faptele.
Cele mai „tari” declaraţii le-a făcut şi cel care este principalul inculpat din dosar, Ion