Butada e veche, de la imperatorii Romei citire, utilizabilă şi în vremurile noastre postdecembriste. O folosesc cu patimă şi fără scrupule destui dintre aceia care ne fac legi şi ne pun biruri şi cărora le dăm, cu naivitate şi îngăduinţă, votul ca să acceadă la funcţii şi demnităţi. De ce ar avea nevoie, de pildă, o ţară de ridicarea în funcţia supremă a unui personaj ales (ca la noi) de popor sau (ca la alţii) de parlament? Păi, nu-i aşa? - ca naţiunea să aibă pus moţ în cea mai înaltă magistratură un cap instruit, luminat, înţelept arbitru, mediator cumpătat între puterile statului şi garant al Constituţiei. După Revoluţie, conjuncturile politice şi astrele ni i-au hărăzit pe Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, fiecare cu limitele, hachiţele şi păcatele sale omeneşti. De peste nouă ani ne ocârmuieşte şi ne fericeşte cu prestaţia sa prezidenţială dl Traian Băsescu. Ce mai cred acum românii despre domnia sa? Mai sunt destui în ţara asta care încă îi mai cântă osanale, destui fanatizaţi (beneficiari de privilegii) care mai văd în jucătorul din deal pe politicianul genial, cel mai... mare al istoriei postdecembriste.

E de domeniul miracolului, cred aceştia, să vezi cum fostul elev şi student mediocru, devenit căpitan de vapor (cu brevet) şi apoi actor de „primă mărime” pe scena politică dâmboviţeană, a izbutit să smulgă, la mustaţă şi la... şmecherie, două mandate prezidenţiale, să scape teafăr din două referendumuri pentru demitere şi să rămână, îngroşând tovalul, guvernator UE de Bucureşti. Noi, ăştialalţi, care n-am putut agrea şmecheriile, potlogăriile şi cacealmalele vaporeanului, nu ne extaziem de... miracolul haiduciilor băsiste. Ştim cu câtă neruşinare şi lipsă de scrupule au învârtit, el şi şleahta sa de profitori, politica de Bucureşti. Principiul pe care l-au aplicat cu... sfinţenie e vechiul adagiu latin, divide et impera, în exersarea căru